Un moment emoționant pentru un atlet cu o inimă care bate pentru sportul sibian! Mirel Dragoste a intrat astăzi în galeria Ambasadorilor Sibiului și ne mândrim cu performanțele sale, dar și cu legătura strânsă, bazată pe un respect sportiv reciproc, dintre #FCH și BC CSU Sibiu.

Mirel Dragoste este pentru al doilea sezon consecutiv căpitanul vecinilor și prietenilor noștri de suflet – BC CSU Sibiu. Tocmai a început al 6-lea sezon al carierei sale în „galben-albastru”, după ce a fost un factor determinant în performanțele majore ale baschetbaliștilor sibieni din ultima perioadă. În finala Cupei României din 2019, Mirel a fost cel mai bun jucător român. Evoluțiile de la BC CSU Sibiu l-au propulsat și la Echipa Națională de Baschet a României. În sezonul anterior, în care bronzul național a ajuns la Sibiu, căpitanul Dragoste și-a mobilizat colegii în momentele mai puțin fericite, pentru ca rezultatul final să aducă multă bucurie la Sibiu!
Mirel Dragoste a devenit Ambasadorul Sibiului și al A.F.C.Hermannstadt! În mod simbolic, baschetbalistul nostru a dat lovitura de începere la FCH vs FC Voluntari