,,The best is yet to come”, adică (tot) ce-i mai bun are să vină. Vorbele aparțin lui Frank Sinatra și dau titlul unei piese celebre nu neapărat pentru cum sună, ci pentru mesajul promovat. Dincolo de orice expresie tradusă, ei bine vă facem aici o dezvăluire din ,,bucătaria internă” #FCH. Citatul acesta este status-ul de pe numărul de whats-up al lui Mister Marius Măldărășanu. Și este acolo de multă vreme, cel puțin de când a venit Mister la noi, de la începutul sezonului trecut, în Liga 2.

 

Mă întorc la acel moment, când am început lupta pentru revenirea în Superliga. Prin oraș se zvonea că ne desființăm, facebook-ul vuia că s-a pus lacăt peste fotbalul din Sibiu,  pe messenger primeam (iar)amenințări, jigniri, pe homebank nu mai intrase nimic de vreo 5 luni, dar… Parcă se simțea altceva ,,în aer”. Cumva, un fel de voce interioară îmi șoptea că nu s-a terminat totul. Parcă nu era gata, parcă încă ar mai fi loc de ceva special! Și am tot așteptat să se întâmple ,,acel ceva” într-un început de vară marcat de o retrogradare extrem, da`extrem de apăsătoare. Trecuseră deja vreo două săptămâni și-ntr-o marți dimineață sună telefonul: ,,Ce mai faci? Hai, te rog, până la mine! Mergem mai departe cu FCH și trebuie să anunțăm lumea!” Și uite cum cele trei ceasuri rele proverbiale s-au transformat în cele mai frumoase ore din istoria clubului. A fost o zi în care am transmis tuturor că FCH nu a murit, ci din contră – TRĂIEȘTE și o va face din plin! Ne-am propus de la (re)început să facem treabă și să promovăm. Parcă și facebook-ul se calmase brusc și toți cei ce îndrăgesc acest mic, dar inimos club, vibrau într-o singură suflare. În mai puțin de o săptămână, am anunțat sosirea lui Mister Măldărășanu, staff-ul său și pe domnul președinte Dani Coman. Apoi am pus pe tapet câteva transferuri importante – Vali, Năstă, Paulică, Bejy, Bala,Vlăduț, Pantea plus un nucleu sănătos rămas din sezoanele trecute – Petry, Stoichy, Raulică, Pope, Ace, Baba, Saed. La birou a rămas și Andreea să ajute, la fel și,,șefu` Perjă”, un om incredibil de bun și performant în regulamente, acte & hârtii, poate chiar de TOP în fotbalul românesc. A rămas și Valy de la pază și uite așa ne-am pus pe treabă! La primul antrenament se aude o voce  impunătoare: ,,Ce faci, Cosminachos?” Răspund: ,,Sunt bine, Radu!” E Radu. Radu Neguț. Același Radu din Liga 3, finala Cupei României și prima promovare în Liga 1. Un om și un profesionist care știe foarte mult fotbal. Plus că-i și un tip de treabă. La fel și nea Mircea, domn`Flo, tanti Milli

 

Ne-am pregătit o vară și am construit atent, pas cu pas. Am fost încurajați de D`acii noștri liberi pe stadionul din Mediaș, dar și prin deplasări. Tot respectul  și pentru ,,Jobene” , alți suporteri încântători, demni de toată isprava!

 

Și am început lupta! Și ce luptă frumoasă am avut! Și ce echipă frumoasă am făcut pentru Sibiu! Repet: PENTRU SIBIU!  În iarnă au venit ,,Bețe” cu Para-gol și apoi nimeni nu ne-a mai putut opri dintr-un vis pe care l-am transformat în realitate. Am promovat! Am revenit în Liga 1! Am scris atunci că ,,la barza chioară îi face Dumnezeu cuib!”. Asta am simțit și… Am rămas pe suflet cu trăirea aceea, să știți. Toate cuvintele posibile sau imposibile sunt insuficiente pentru a descrie bucuria din autocar după acel meci de poveste de la Cluj. Acest grup reușise supraviețuirea, oameni buni!  A fost o victorie a unor oameni minunați, de mare calitate – familiști, tineri, luptători, profesioniști – în fața unor adversari fără griji ca ale noastre și cu o infrastructură solidă, cu istorie, brand, tradiție, zeci de mii de suporteri și… foarte mulți bani! Bani pe care noi nu îi aveam atunci și nici acum nu-i avem, deși… Am demonstrat că avem valoare. Am fost și am rămas o familie… Nu e un cuvânt ales întâmplător, oameni buni – NOI CHIAR SUNTEM O FAMILIE! Acești bărbați adevărați împreună cu niște tineri extrem de talentați au reușit să se impună într-un prezent marcat de probleme și lipsuri…

Am fost mereu lângă ei și știu ce spun. Cred că datorită lor am devenit și eu un om mai bun.

 

Indiferent de ce se va întâmpla în perioada următoare, povestea FCH va rămâne și va fi purtată mai departe cu tot ce a fost frumos. N-am avut vreme să ne clădim un brand sănătos, să fim mai aproape de voi, toți cei care aveți răbdare să citiți aceste rânduri scrise cu inima. N-am avut vreme să ne bucurăm de o casă de unde să plecăm și unde să ne întoarcem din deplasări… N-am avut vreme să ne pozăm cu voi într-un fan shop și apoi să facem advertising, cum fac marile cluburi din afară, sau… măcar să încercăm! Desigur că au fost și multe fapte bune, demersuri asumate din resurse proprii de către cel care vă scrie acum cu inima aceste rânduri. Am fi vrut mai mult(e), dar… atât s-a putut!

 

De câțiva ani buni n-am avut ocazia nici măcar să facem duș acolo unde ne antrenăm zi de zi… În tot acest timp, altele au fost prioritățile și (mai ales!!!) problemele pe care le-am înfruntat.

 

Și totuși… Ce echipă frumoasă avem!

 

,,The best is yet to come”… ,,Ce-i mai bun urmează…”, sună status-ul de pe whats-up-ul lui Mister. Înainte să reînceapă Superliga, într-o discuție i-am mărturisit că-mi doresc foarte tare să învingem o echipă anume. Fără să aibă o pauză, cât de mică, Mister mi-a spus direct:,, Eu îmi doresc să-i batem pe toți!”. Puteți trage voi concluziile, mai ales că aveți 3 ,,dovezi”  în primele etape din campionat.

 

În cei aproape 7 ani de FCH au fost nenumărate clipe în care am avut răbdare, într-o presiune chinuitoare. Așa că suntem obișnuiți cu greul. În astfel de momente viața te învață să îți cântărești cumpătat gesturile și să acționezi ca atare. Poate că a venit vremea să lăsăm rațiunea, concretul, să acționeze în locul emoțiilor. Indiferent de ce se va întâmpla cu noi, oameni buni, se cuvine să nu ne pierdem respectul pentru acest fenomen minunat numit fotbal. Când tensiunea ,,plutește în aer” nu ne ajută să ne agităm între noi, ci din contră – mai mult se adâncește dezamăgirea!

 

Ce mai contează acum să cauți vreun vinovat sau doi sau trei sau patru??? Ce folos?!? Oricum, ce ne e scris se va întâmpla, dacă nu se găsește măcar o soluție…

 

Ce mai putem face? Să sperăm, oameni buni… Să sperăm!

 

,,The best is yet to come”