Undeva prin 2017, la câteva minute după ce am învins Sănătatea Cluj în deplasare, în vestiarul nostru era bucurie mare. Bătusem o echipă bună din Liga 3, unde ne aflam pe atunci, pe o vreme mai schimbătoare ca oricând. În cele două reprize au fost trei anotimpuri – vară la început, toamnă după prima repriză, cu ploaie și fulgere, iar spre final a nins… Meciul a fost foarte, foarte solicitant, vă spun, inclusiv pentru ,,vocea” care vă scrie acum aceste rânduri. Am reușit să învingem și să ne menținem apoi pe locul 1 până la finalul acelui campionat, în care am promovat în Liga 2.

 

Revin la bucuria aceea din vestiar. Imaginile sunt și acum pe FCH TV, pe contul nostru de youtube și  țin minte că din cauza frigului de afară mi se aburise lentila de la cameră când am mers înauntru. O să vedeți pe filmare… Chiar și așa, am surprins și am lăsat needitată bucuria alor noștri, mai ales că ea mergea dincolo de opreliști! Dincolo de orice, aș putea spune. Se auzea cu ecou ,,Cine e pe primu`loc? Cine e pe primu`loc? Sibiul e! Sibiul e!”. Ei bine, acel vestiar, cu bucuria aceea memorabilă, arăta diferit, iar asta s-a văzut și în afara lui, pe teren, indiferent de adversar(i) pentru o bună perioadă.

 

Au trecut anii, s-au întâmplat multe în lume, în fotbal și implicit și la echipa noastră. Sezonul trecut de Liga 1 a fost de departe cel mai apăsător și greu dintre toate. Nici măcar nu sunt cuvinte alese la întâmplare, ci … reale, confirmate, practic, de ceea ce nu am putut evita până la urmă… Retrogradarea… După returul cu Mioveni am mers în vestiarul nostru. De obicei nu prea folosesc metafore, dar fiecare pas făcut pe holul stadionului din Mediaș, după acel meci trist, cântărea foarte greu… Parcă prea greu! Vă spune asta unul care a urcat cu piciorul în ghips și în cârje toate treptele betonate de pe Municipal, să filmeze  meciurile echipei… Fiecare pas pe holul stadionului, după meciul retrogradării, a rămas ca o bucată înfiptă (parcă) în drumul spre un fel de abis… Iar abisul acela era vestiarul, să știți… Când am deschis ușa, am dat drumul la o liniște searbădă… Greu de descris… Aburii ăia de la dușuri păreau negura de pe ,,tărâmul celălalt” din basemele lui Ispirescu… Greu de descris… E dincolo de cuvinte…

 

Rămâne în suflet imaginea aceea, una la fel de apăsătoare cum a fost tot sezonul trecut, parcă blestemat de soartă…

 

Ne-am (re)strâns rândurile și am început acum să avem rezultate. Am început să visăm iar limpede, după o vreme lungă, parcă prea lungă, în care ne-am înecat într-un coșmar de neliniști. Avem acum o echipă tânără, cu un antrenor vizionar și o conducere unică, cât și printr-un fapt atât de simplu – știe precis ce vrea să obțină! Dar… cumva uitasem să ne bucurăm de ce ne oferă sportul ăsta pătimaș numit fotbal. Și acum vom da puțin ,,din casă”, cum se zice pe la noi. După primul meci cu Buzău, câștigat de ai noștri cu 2-1, în vestiar era, totuși, (cam) liniște… De undeva se aude vocea căpitanului Petry: ,,Haideți, bă! Nu știți să vă bucurați?!?” Și atunci am îmbrățișat normalul și … ne-am bucurat! Și a fost frumos! Ne-a fost dor să ne bucurăm! În vestiarul retrogradării a răsărit o rază de speranță și încă bine conturată! Au urmat Constanța, Miercurea-Ciuc, Iași, Slobozia, Oradea și vor mai veni și alte bucurii. Pentru că ne place acum să ne bucurăm de tot ce avem! De clipa ce-o trăim!

 

Acum, când sunt scrise aceste rânduri, suntem neînvinși. Neînvinși! Neînvinși după 9 etape din Liga 2 și alte două în Cupa României. Neînvinși! Sună atât de frumos, nu? Vă amintiți când a fost ultima dată când am avut sau ați avut parte de așa ceva? Puteți lăsa un comentariu aici, indiferent dacă da sau ba. În fotbal sunt importante și comentariile, mai ales când vin de la suporteri adevărați, nu de la ,,spectatori de rezultat(e)”, cum bine ne-a zis un profesionist într-ale fotbalului…

 

Sunteți liberi să credeți în noi, așa cum sunteți liberi să aveți răbdare. Noi credem și avem răbdare!