Mattia Persano și Afonso Taira – transferați de A.F.C. Hermannstadt

Mattia Persano și Afonso Taira au fost legitimați astăzi de A.F.C. Hermannstadt.

Mattia Persano este un vârf de atac din Italia, în vârstă de 22 de ani. Italianul a venit liber de contract la echipa noastră și a semnat pentru o perioadă de doi ani. Mattia poate juca atât vârf împins, cât și aripă stânga sau atacant retras (în spatele vârfului). Ultimul club la care acesta a fost legitimat a fost Lecce, în Seria A, iar pe CV-ul său se regăsesc echipe ca Napoli și Bologna, la juniori, Siracusa, Lecce, Modena, Arezzo, la seniori. Mattia Persano va purta tricoul cu nr. 9.

 

 

 

 

 

 

Afonso Taira este un mijlocaș portughez în vârstă de 27 de ani. Acesta  a venit liber de contract la A.F.C. Hermannstadt, după ce în sezonul competițional trecut a evoluat  pentru Beitar Ierusalim în prima ligă din Israel. Afonso și-a făcut junioratul la centrul cunoscutului club lusitan, Sporting Lisabona și are 8 selecții în naționalele de junior ale Portugaliei. Acesta joacă pe postul de mijlocaș central defensive și este cotat la 600.000 euro pe siteurile de specialitate. La A.F.C. Hermannstadt, Afonso Taira  va purta tricoul cu nr. 14.

 

De asemenea, vă aducem la cunoștință că tot astăzi căpitanul echipei noastre, Petrișor Petrescu, a semnat prelungirea contractului pentru încă doi ani.