FC HERMANNSTADT A PROMOVAT ÎN LIGA 1

Deși mai sunt de disputat 4 etape din actualul sezon al Ligii 2, FC Hermannstadt și-a asigurat promovarea în primul eșalon din punct de vedere matematic după ce a terminat la egalitate, astăzi, la Tîrgoviște, cu Chindia, ocupanta locului 3. Sibienii nu mai au cum să coboare mai jos de locul secund și vor juca în Liga 1, din vară.
FC Hermannstadt avea nevoie de un punct pe terenul Chindiei pentru a-și îndeplini obiectivul. Sibienii au deschis scorul repede, Sabin Lupu trimițând în poartă, din careul mic, în minutul 4. Gazdele au egalat cu 4 minute înainte de pauză, stabilind rezultatul final.
FC Hermnnstadt: Toma Niga – Mihai Stancu, Radu Crişan, Cătălin Pîrvulescu, Daniel Tătar (cpt.) – Cristian Danci (Bogdan Rusu ’31), Lucian Dumitriu – Sabin Lupu (Petrișor Petrescu ’82), Cosmin Neagu (Robert Boboc ’55), Alexandru Curtean – Ştefan Blănaru. Antrenor: Alexandru Pelici.
”Ne bucurăm că am reușit să obținem punctul de care aveam nevoie pentru a rezolva și din punct de vedere matematic promovarea în Liga 1. Îi felicit încă o dată pe băieți, le mulțumesc pentru tot ce au făcut până acum. De asemenea, cu toții le mulțumim celor care ne sunt alături, de la cei din conducerea clubului la suporteri. Jucătorii au resimțit o oarecare stare de oboseală la Tîrgoviște, după ce au fost în teren și joi, la semifinala cu Gaz Metan, dar au trecut peste și au reușit să obțină rezultatul care ne duce în Liga 1. Pe suporteri îi așteptăm miercuri la stadion, la meciul cu Metaloglobus, pentru a sărbători împreună această performanță. Mai sunt patru meciuri de campionat, dar mai ales finala Cupei României, cu CSU Craiova. Cu siguranță jocul pe pe ”Arena Națională”, finala Cupei, va fi momentul culminant al acestui sezon pentru FC Hermannstadt”, a declarat antrenorul Alexandru Pelici.

La realizarea acestei performanțe deosebite, a treia promovare consecutivă, au contribuit Cătălin Căbuz, Claudiu Pamfile, Ionuț Stoica, Răzvan Dâlbea, Cătălin Pîrvulescu, Petrișor Petrescu, Alexandru Curtean, Cosmin Neagu, Sabin Lupu, Toma Niga, Dragoș Ciorgoveanu, Andrei Hergheligiu, Robert Boboc, Daniel Tătar, George Monea, Olivian Surugiu, Iulian Popa, Alexandru Târnovan, Cristian Danci, Radu Criștiu, Radu Crișan, Mihai Stancu, Robert Bratu, Lucian Dumitriu, Ștefan Blănaru, Bogdan Rusu, Alexandru Coman, Angel Baumann, Marius Cătinean, Andrei Pop. Președinte: Teodor Birț. Team manager: Radu Neguț. Director sportiv: Marius Lungu. Director tehnic: Jan Gavrilă. Antrenori: Alexandru Pelici, Eugen Beza, Florin Berța.

În urma acestui rezultat, FC Hermannstadt continua să ocupe locul secund în clasamentul Ligii 2, cu 81 de puncte. Sibienii joacă în etapa a XXXV-a pe Stadionul ”Municipal”, cu Metaloglobus București. Partida este programată miercuri, 16 mai, de la ora 16:30.
Vă reamintim că joi, 10 mai, în urma victoriei de la Mediaș, scor 3-2, din returul semifinalei cu Gaz Metan, FC Hermannstadt a obținut calificarea în finala Cupei României, care va avea loc duminică, 27 mai, pe ”Arena Națională” din București. În finală, ”alb-roșii” vor întâlni echipa CS Universitatea Craiova.

Lasă un răspuns