FC Hermannstadt a terminat la egalitate pe terenul campioanei en-titre, CFR Cluj

Echipa sibiană a obținut un egal în prima etapă din noul an. Sâmbătă seara, la Cluj, pe Stadionul ”Dr. Constantin Rădulescu”, FC Hermannstadt și CFR au terminat la egalitate, scor 1-1, meciul contând pentru etapa a XXII-a a Ligii 1.
Sibienii au deschis scorul în minutul 29, Daniel Tătar învingându-l pe Arlauskis cu un șut din lovitură liberă. Clujenii au egalat în minutul 77, prin golgeterul Ligii 1, George Țucudean. Același Țucudean a executat o lovitură de la 11 metri în minutul 51, dar portarul Cătălin Căbuz a reușit să pareze.
În minutul 7, sibienii au marcat prin Sergiu Popovici, dar golul a fost anulat pentru ofsaid.
Antrenorul Vasile Miriuță a folosit următoarea formulă de echipă: Cătălin Căbuz – Biel Company (Petrișor Petrescu – min. 36), Alexandru Dandea, Răzvan Dâlbea (cpt.), Ionuț Stoica, Daniel Tătar – Lucian Dumitriu, Pedro Moreira (Filip Jazvic – min. 75), Sergiu Popovici – Ștefan Blănaru (Nemanja Mijuskovic – min. 57), Juvhel Tsoumou.
În urma acestui rezultat FC Hermannstadt acumulează 29 de puncte și continuă să ocupe locul 7 în clasamentul Ligii 1.
În etapa a XXIII-a, echipa sibiană evoluează pe ”Arena Națională” în compania vicecampioanei FCSB. Meciul este programat luni, 11 februarie, de la ora 20:00.