ACREDITĂRI MASS-MEDIA PENTRU MECIUL DINTRE A.F.C. HERMANNSTADT VS C.S.MIOVENI

Așteptăm cererile de acreditare mass – media pentru meciul dintre A.F.C.Hermannstadt și C.S.Mioveni pe  e-mail până marți, 1 iunie 2021, ora 12, pe adresa comunicarefch@gmail.com. În aceste solicitări vă rugăm să specificați numele și prenumele jurnalistului, nr de telefon de contact și instituția de presă. Vă asigurăm că vom face tot posibilul să onorăm aceste solicitări. Recomandăm ca aceste cereri să fie făcute pentru un singur jurnalist, pe fiecare instituție mass-media, tocmai pentru a crea un echilibru între numărul de locuri disponibile la masa presei și cererea existentă. La fel și în cazul acreditărilor foto.

 

Vă aducem la cunoștință că toți jurnaliștii acreditați vor trece printr-un filtru epidemiologic (chestionar, termometrizare) înainte de a pătrunde în Stadionul Gaz Metan din Mediaș. De asemenea, accesul jurnaliștilor este interzis la conferința de presă de după meci, iar zona mixtă nu va mai fi amenajată. Potrivit anexei la Regulamentul Media pentru sezonul competițional 2020-2021, emisă de Liga Profesionistă de Fotbal, ofițerii de presă ai cluburilor din Liga 1 vor prelua întrebările din partea presei pentru conferința de după meci. În acest sens, puteți folosi numărul de telefon din mail – 0721579684 – pentru mesaje pe Whats Up, urmând ca înregistrarea video să fie pusă la dispoziția mass-media.

 

De asemenea, dacă aveți întrebări de adresat antrenorului principal pentru conferința de presă premergătoare etapei, le puteți transmite pe adresa de e-mail comunicarefch@gmail.com sau info@fchermannstadt.ro

 

În speranța unor vremuri mai bune și mai sigure,

mulțumim pentru înțelegere!

 

Biroul de comunicare A.F.C.Hermannstadt