Zi de vară până-n seară

Cei doi voinici ai derby-ului nostru județean de azi se bătură cu multă vitejie în ziua fierbinte de vară și se părea că niciunul nu-l va birui pe celălalt. Arătau sleiți de atâta luptă, dar tocmai atunci, când seara era tot mai aproape, mai aprigul voinic medieșean bău un strop de noroc, un strop de eroare a noastră și mulți stropi de ”energie vie” – condiție fizică superioară – , îl înșfăcă pe al nostru de brâu câteva minute și îl înfipse în gazonul mureșean până la brâu, unde-l ținu până la final, căci oricum treaba era deja pe sfârșite. Da, povestea de azi nu e bună pentru adormit, pentru că nu a triumfat binele ci Zmeul Metan Mediaș. Mai degrabă poate fi una cu tâlc despre cât jar mai avem de înfulecat până să avem povești cu happy end.

După un meci, ultimele impresii ale lui rămân, de regulă, cele mai grăitoare. Iar ultima impresie a meciului de astăzi este că Hermannstadt, aflată la 0-1 pe tabelă, n-a reușit vreme de 30 de minute (includ și prelungirile aici) să își construiască o ocazie mai periculoasă, a părut incapabilă să mai lupte. Rămâne o impresie de neputință și de victorie clară a medieșenilor. Lucrurile stau puțin diferit dacă judecăm însă pe ansamblu, dacă vedem și ce s-a jucat la 0-0. Avem multe lucruri de corectat, asta e clar, dar cred că ar fi o greșeală să dărâmăm mai întâi ceea ce avem deja clădit. Da, victoria Gazului e meritată, pentru că pur și simplu din minutul 60 până la final au controlat jocul, parcă au fost cu o viteză superioară. Au și marcat datorită acestui lucru, au părut că mai pot marca pe contraatac și că gestionează cu destul calm finalul.

Explicațiile acestei înfrângeri cred că țin de câteva aspecte. În primul rând, veșnicele erori individuale. Golul a venit de pe o eroare în apărare, o degajare neinspirată, dată de un fundaș central, drept în picioarele lui Chamed, aflat la 20 de metri de poarta noastră. Minge dată ușor, apărarea noastră surprinsă nepoziționată și de acolo, imediat, pedeapsa ia forma unui gol. Seamănă, dacă vreți, cu primul gol încasat în meciul cu Dinamo. O a doua explicație stă în lipsa unui plan de atac pozițional, bazat pe posesie a mingii. Echipa a fost croită cu o tactică asemănătoare celei de anul trecut, cu Blănaru – Rusu ca săgeți de contraatac. A fost o decizie corectă inițial și asta s-a văzut în felul în care fiecare accelerare a lui Blănaru (mai cu seamă) părea că aduce pericol. Problema stă în faptul că după primirea golului această tactică nu a putut fi adaptată pentru altceva. Nu neapărat că nu s-a vrut, dar nu s-a putut, niciunul dintre jucătorii noștri n-a putut ține de minge și nu s-au legat nici pasele de construcție. Sibienii păreau mult prea izolați pe teren, erau obligați să apeleze tot la soluții individuale. Asta ar fi o problemă tactică, dacă n-ar fi de fapt, cred, o problemă fizică: echipă pică fizic pe final de meci. Vedeți ultimele meciuri și urmăriți cu scade randamentul echipei după minutul 70. Faceți abstracție de condițiile diferite, de la meci la meci, de tactică sau de scorul pe tabelă. Vedeți doar ritmul de joc, de dublare, de alergare al jucătorilor noștri. Cred că problema fizică e o problemă recurentă, de fiecare meci și, destul de grav, pregătirea fizică nu se rezolvă într-o săptămână. Pică bine această pauză competițională, poate se poate lucra ceva la acest aspect sau măcar la soluții alternative.

Cred că tactica inițială a fost bine aleasă de Pelici. A fost o mică surpriză pentru medieșeni revenirea la stilul nostru de anul trecut, cu mingi lungi aruncate peste linia fundașilor lor destul de lenți. Întrebați-vă doar cum ar fi arătat jocul dacă Blănaru marca la acea ocazie uriașă din minutul 30. Sunt de-acord și cu venirea lui Dandea alături de Dâlbea, pe poziția care-i convine lui. Mijlocul defensiv al nostru a fost mai bun, dar, din păcate, partea ofensivă, a lăsat iarăși mult de dorit. Parțial aici este și problema lui Bruno, cel care încă pierde prea multe mingi – el fiind cel care ar trebui să lumineze jocul nostru ofensiv, cel în care se pun cele mai mari speranțe. Oricum, vreme de o oră, soarta meciului putea zâmbi oricărei dintre cele două echipe, căci ocazii mari au fost de ambele părți, erori mari de arbitraj de asemenea, iar impresia dominantă era una de luptă dură la mijlocul terenului. Iar dacă arbitrul Petrescu era unul veritabil și nu doar ”agent de circulație”, probabil ar fi trebuit să vadă în prima repriză palma primită de Blănaru sau jocul periculos al lui Fortes asupra lui Dandea. A fluierat și a dat cartonașe tot când nu trebuia. Și mai cred că un arbitraj V.A.R. ar fi acordat penalty medieșenilor și, cine știe, probabil ne-ar fi dat și nouă golul din minutul 1 – acolo unde filmările sunt extrem de neclare.

Dar să revenim la problemele noastre de tactică, vizibile mai ales la jocul în bandă, acolo unde perechile de fundași și mijlocași laterali sunt aproape inexistente. Atât Coman, cât și Tătar au făcut câteva erori în spate, dar, cel mai grav cred că este că în cele mai multe situații nu au avut nici ajutorul mijlocașilor de bandă – aflați mai mereu departe de ei. Petrescu a și fost schimbat relativ rapid, iar N’kololo, din păcate, nu știe să se apere. La faza golului încasat de noi a avut 2 momente în care putea să pună piciorul mai tare sau să fie mai bine plasat, iar o altă fază edificatoare e pe final de meci, când gazistul Fortes i-a driblat în colțul terenului de câte 2 ori și pe el și pe Tătar. E o vulnerabilitate asta a lateralelor și trebuie să ținem cont de ea, pentru că nu avem cum să ducem jocul doar pe centru. Nu știu de voi, dar pe mine nu mă deranjează când văd mingea bubuită din apărare, când văd că nu se riscă inutil în spate. Prefer să văd mingea dată departe, la adversar, decât să văd mingi pierdute în terenul nostru. Degajarea lui Pîrvulescu a fost o eroare de proporții. Ori se degaja puternic, ori se dădea simplu în aut. Orice, numai nu minge direct la adversar, gata așezată pe picior. Nu a fost Pîrvulescu ”oaia neagră” a echipei, dar la nivelul fundașilor centrali se vede un decalaj mare între Mijuskovic și oricare ar sta lângă el. Muntenegreanul a jucat azi excelent, s-a arătat ca unul dintre stâlpii din apărarea noastră, a rezolvat o sumedenie de faze. Problema este că la căruța apărării noastre centrale trebuie să tragă amândoi caii cam la fel. Și, bineînțeles, un alt remarcat al nostru este Căbuz. A avut niște intervenții excelente, chiar și la faza golului a fost un fel de Bruce Willis – ”Greu de ucis”. Singura problemă a portarului nostru este că iese destul de greoi pe centrări, mai ales pe centrările din careul mic – cele care ar trebui să fie ale portarului.

Nu știu ce s-ar fi putut face astăzi mai bine, pentru că este clar că s-a dat cam tot ce s-a putut. Pur și simplu nu le poate cineva reproșa fotbaliștilor noștri că nu vor, că sunt indolenți sau că nu dau totul pe teren. Uneori sunt poate prea motivați, iar asta le afectează rațiunea, le îngustează câmpul vizual. Probabil că o soluție ar fi fost apropierea mijlocașilor, în special a lui Bruno de Dandea. Era nevoie și de un joc de posesie, pentru că doar așa am fi putut dezechilibra adversarii. Poate că titularizarea lui Antonov în locul lui Bruno ar fi fost o soluție interesantă. Sau poate Herghelegiu, de asemenea, jucătorul ce a arătat că știe să țină mai bine de minge. E ușor să presupunem după meci. Presupunerile noastre trebuie confruntate mai bine cu realitatea următoarei partide. În plus, ratările nu se pot antrena. Din șansele avute de Blănaru și Pîrvulescu (în a doua repriză) parcă tot ar fi fost cinstit să se dea un gol.

E un moment greu, pentru că meciul cu Gazul era ultimul teoretic mai ușor înaintea meciurilor de foc, cu Viitorul, CFR, FCSB și Craiova. Era momentul să ne alimentăm traista cu puncte și cu multă încredere. Așa, intrăm între lupii aceștia cu moralul puternic zdruncinat. În 2 săptămâni nu mă aștept la minuni, dar în 3 săptămâni, până la următorul meci de acasă, poate reușim să fim la Sibiu. Faceți ceva cu stadionul! Ar fi ajutorul moral de care echipa asta are atâta nevoie într-un an esențial pentru prezentul și viitorul ei!

 

Albu

Lasă un răspuns