Victoria în 5 secunde

Cam 5 secunde a durat secvența victoriei, din momentul preluării lui Dumitriu până când mingea a ajuns în vinclu. Până atunci, putem vorbi ca despre un alt meci, anost, de altă ligă, undeva la granița dintre liga a doua și a treia. Dar, peste câteva etape nimeni nu-și va mai aminti de asta, așa cum nu-și aduc aminte mulți nici de nedreptul 1-1 cu Dunărea din tur, într-un meci controlat categoric de noi dar terminat egal. În statistici va rămâne acum doar victoria Hermannstadt-ului, nu și modul ultra norocos în care a fost obținută. Dar, după câte ghinioane au tot fost pe capul echipei în turul de campionat, parcă era acum cazul unei compensări.

Dincolo de aspectele strict pragmatice, dincolo de victorie și de matematica din clasament, pe mine meciul acesta de la Călărași mă cam îngrijorează, pentru că, din punctul meu de vedere, a fost cam cea mai slabă prestație a echipei de la venirea lui Miriuță. Ar fi bine să nu trecem cu vederea asta, să nu ne amăgim doar că punctele smulse acoperă minusurile din acest meci, pentru că vom avea probleme atunci când vom da de adversari mai puternici sau, chiar mai rău, în meciurile pe viață și pe moarte din play-out. Așadar, cu toată bucuria victoriei și trecând peste singura fază de fotbal a acestui meci, golul magnific, să-mi fie permis să punctez lucrurile deficitare din acest meci.

În primul rând vorbim despre un meci cu Dunărea Călărași, echipa cu cel mai urât fotbal din Liga 1. Stilul lor de joc o fi pe foaia tactică 4-3-3, dar în teren este un soi de 6-3-1. Cunoscându-le pasiunea pentru apărare, noi ne-am dus să jucăm același 5-3-2 de contraatac. Cam ilogic, nu? A rezultat un meci în care nicio echipă nu își dorea mingea sau construcția. Preocuparea ambelor echipe era axată pe recuperare și pe contraatac, pe grija de a nu pierde meciul. Și de aici a și fost nota de-a dreptul urâtă a partidei, cu o sumedenie de pase date aiurea, cu multe mingi pierdute la mijloc. Am fi putut mai bine pune un fileu pe linia de mijloc și să jucăm badminton, cu mingea de la noi la ei și vice-versa. Da, fotbalul de la Călărași a semănat mai mult cu acel sport, decât cu ideea unui joc de echipă, combinativ, cu 2-3 pase legate, cu acțiuni pe poartă. Interesul a fost pentru mingi de urmărire, pentru contacte fizice. Iar ca să fie omorât de tot show-ul, am mai avut parte și de un arbitru ca de baschet, care fluiera non-stop, ca un polițist de la Circulație în intersecție. Au rezultat deci o mulțime de întreruperi, arbitrul în prim-plan, apoi enervare din cauza neputinței, simulări ridicole și apoi foarte multe parlamentări. Practic, pe parcursul meciului cel mai mult cele două echipe au stat cu gura pe arbitru, de parcă arbitrul trebuia să marcheze golurile. Spectacolul sportiv a fost slab, amorțit și de atmosfera din tribune, unde cam puțini suporteri au binevoit să vină la meci. E trist să vezi cât de puțini spectatori au binevoit să vină să-și susțină echipa nou-promovată. Pentru noi asta însă ar fi trebuit să fie de bine, căci atmosfera a fost cam ca la Târgu Mureș – deci ar fi trebuit să ne simțim aproape ca acasă. Revenind, nu-mi dau seama dacă Miriuță a optat pentru 5-3-2-ul său de succes ca și cum asta a vrut de la echipă sau pentru că asta e singura tactică pe care formația noastră o pune bine în practică. Dacă ar exista un plan B, unul cu posesie mai multă, mi-aș fi dorit acum să-l văd, pentru că în compania Călărașiului e chiar păcat să ții degeaba 5 oameni în spate.

Al doilea lucru grav ține chiar de oamenii din spate. Faptul că Mijuskovic nu a fost titular (probabil obosit după convocarea la naționala Muntenegrului) a lăsat o mare gaură în apărarea noastră. Dandea i-a luat locul ca libero și s-a descurcat bine, dar pe stânga, atât Tătar cât și Stoica au fost extrem de nesiguri în intervenții, deseori depășiți prea ușor de adversar, cu plecări târzii spre minge. Dacă adversarul era măcar un FC Botoșani, o echipă ce ține mai bine de minge, nu scăpam prea ușor după toate acele ezitări. A se vedea în acest sens doar ocazia lui Kanda, unde ne-a salvat Căbuz. Sper ca problemele de acolo din defensivă să fi fost doar un accident, o lipsă de formă, pentru că dacă nu, partea aceea stângă a apărării noastre ne va da dureri mari de cap.

Al treilea lucru negativ (și ultimul!) pe care-l punctez este lipsa totală a mijlocului. Dâlbea ce a mai mișcat ceva, cu prețul cartonașelor, evident, dar în rest atât Serediuc, Dumitriu sau Besart nu au produs mai nimic, nici defensiv, nici ofensiv, nici deposedări și nici construcție. Poate e de înțeles că jucăm o tactică de contraatac, deci sărim peste mijloc, dar totuși, parcă au fost chiar prea multe mingi scăpate în aut, prea multe centrări plouate direct pe portarul advers. Golul lui Dumitriu a venit din neant, un trăsnet când jucătorii plecaseră cu mintea deja la dușuri, dar ca imagine de joc, Sibiul a părut o echipă ruptă la mijloc. M-a surprins un pic și poziționarea de mijlocaș a lui Besart, un jucător cu gleznă fină și călcâie, dar care nu a demonstrat că mănâncă terenul atunci când i se dă șansa să arate ce poate. Dacă tot a avut aproape o oră de joc mi-aș fi dorit să-l văd mai implicat, cu aplomb mai mult la recuperare și mai puțină alergare pe călcâie. Precum cine? Păi precum Tsoumou, de pildă, omul care pare că are atitudinea de căpitan, care își impulsionează și își ceartă constant colegii, care e mereu implicat în joc, atât în dueluri fizice, cât și pe veniri la recuperare. Are limitele sale tehnice și Juvhel, dar nu ai ce să-i reproșezi unui jucător care vezi că își dă sufletul pe teren. Un alt jucător de la noi cu atitudine bună, dar și cu intervenții sigure pare să devină Pîrvulescu. Gata, i-au trecut emoțiile Ligii 1, e tot mai sigur în intervenții, e tot mai des primul la minge. De-acum e deja titular!

N-aș putea vorbi prea mult despre fotbal, pentru că nu am prea avut mult fotbal. Doar acel gol al lui Dumitriu, care va rămâne probabil golul sezonului pentru noi, doar acela a captat atenția televiziunilor în rezumat. Sunt curios la ce cotă e acum încrederea lui Dumitriu în sine, pentru că ultimele 3-4 meciuri au fost pentru el de poveste. Sunt curios ce va face de-acum încolo, dacă va ataca mai des poarta, dacă va trage mai mult sau dacă va cădea pradă propriei admirații. Sper să rămână cu ”picioarele pe gazon”, pentru că momentan avem nevoie ca de aer de execuții din acestea care ne pot câștiga meciurile.

Suntem la mijlocul clasamentului, miraculos și nesperat acum vreo câteva etape. Dar campionatul e încă în faza sa de ”încălzire”. Să nu facem calcule de play-off ci să ne gândim la actualul format de campionat și cum vom putea lega victorii în primăvară, în play-out, unde vom da de adversari din aceștia, de genul Dunării, Poli Iași, Voluntari… Doar 3 trebuie să termine sub noi și ne-am mai câștigat un sezon în prima ligă, de data asta însă având experiența unui sezon de primă ligă și, mai important, revenind cu adevărat acasă, la Sibiu. Sper ca niciodată la Sibiu tribunele să nu fie atât de goale cum sunt la Chiajna, Voluntari sau, iată, Călărași. Fotbalul e pentru suporteri! O fi echipa o afacere privată, dar reprezintă un oraș, ne reprezintă pe noi, pe sibieni!

Albu

 

Lasă un răspuns