Trei lufturi, un gol și ”un punct de argint”

Scene de naufragiu la Iași și o insulă a salvării, apărută în ultima clipă. Cam așa s-ar putea caracteriza meciul din Copou. Suntem pe ”Marea play-out-ului” de prea mult timp iar cele 11 partide de până acum reprezintă un efort uriaș pentru lotul nostru subțirel, măcinat acum și de accidentări sau de suspendări. Iar când ”ritmul impus de înot” a devenit de un meci la 3-4 zile, brațele și picioarele par că s-au înmuiat de tot. Cu toții ne-am fi dorit să vedem la Iași o luptă pe viață și pe moarte pentru salvare, ne-am fi dorit să vedem mai multă vlagă de la ai noștri, să repetăm victoriile din timpul sezonului regulat. Să nu uităm că pe Poli Iași am bătut-o în prima parte a campionatului de două ori cu 2-0, scurt și clar. Din păcate acum condițiile sunt complet altele, iar tot efortul depus până acum ne-a dus la marginea limitelor. La Iași ai noștri au arătat ca o formație la cotă de avarie, plină de peticiri, cu sarcină de a se ține cum-necum la suprafață. Să ținem cont că ei au plecat la Iași a doua zi după meciul cu Dinamo, n-au avut nici măcar o zi de tras sufletul. Știu că noi, suporterii, ne-am fi dorit mai mult, să vedem mai mult fotbal, că ne aruncăm spre victorie decisivă. Trebuie însă să vedem și să acceptăm realitatea: lotul nu avea acum resurse mai multe. Meciul de la Iași a fost un moment de regrupare a forțelor pentru sprintul de final. În condițiile în care s-a desfășurat jocul, după cum am fost dominați și cum am egalat, egalul este cât o victorie, este maximum ce putea fi scos. Punctul scos în aceste condiții este ca insula apărută în calea naufragiatului, locul de refugiu de pe care fie e salvat, fie piere.

În partea aceasta a play-out-ului este vremea echipelor ce au ținut mai mult de minge, nu a celor care au alergat mereu pentru blocare, pentru recuperare, nu a celor care au dus lupte fizice, preponderent defensive. Hermannstadt este în această a doua categorie și a acumulat de toate: accidentări, cartonașe, oboseală cât pentru două sezoane. Ca să alcătuiască o formulă de start, antrenorului îi trebuie nenumărate improvizații, iar asta se vede imediat pe teren în lipsa de coordonare și de încredere. Pe de altă parte priviți echipe precum Gaz, Botoșani sau Iași, unde a existat stil de joc de posesie – par mult mai proaspete, mai odihnite. În situația asta meciurile sunt inegale, fiindcă armele sunt inegale, iar situația e letală, este pe muchia retrogradării. Noi suntem în povestea asta precum gladiatorul ce mai are ca arme doar plasa și eschivele sale, ba încă e afectat și de o mulțime de răni. Dar suntem încă în luptă!

Nu e loc acum de reproșuri. Oricât ne-am dori altceva, a fi mers la Iași pentru a ataca ar fi fost o inconștiență. Am scris și în articolul de după meciul cu Dinamo că, judecând după situația lotului, în capitala Moldovei trebuie să revenim la sistemul cu 5 apărători. Cel în care, apropo, bătusem Iașul de două ori! Aveam în față acum o echipă extrem de periculoasă, una în care abundă mingicarii. Qaka, Nascimento, Platini, Petre sunt jucători în fața cărora trebuie să strângi cât mai bine rândurile și să-i provoci doar la dueluri fizice, nu tehnice. S-a văzut că de fiecare dată când s-a ajuns 1 la 1 cu ei a fost greu apărătorilor noștri, au fost momente de panică în apărarea noastră. Când însă exista dublajul, jocul trena, era oarecum în favoarea noastră. Opțiunea pentru defensivă era deci una logică, dar ceea ce cred că nu s-a reușit a fost ca apărarea să fie una ermetică, una sigură. După primele breșe apărute în sistemul nostru defensiv, mi s-a părut că jucătorii noștri au făcut un pas mare în spate. În loc să ne apărăm pe la 30 de metri, să putem avea 2 rânduri de apărare, ne-am apărat în prima repriză ca la handbal, la ultima linie, am transformat careul mare în semicerc de handbal. Nu cred că a fost o opțiune tactică, ci una dictată de moral, de ceea ce simțeau jucătorii noștri în teren. În condițiile acestea, orice mică eroare devenea o mare problemă, devenea fază la poarta noastră. Am scăpat cu destul noroc în prima repriză din măcar 3 faze complicate, în care barajul nostru cedase și moldovenii erau cu mingea pusă joc în careul nostru. Abia la pauză s-a văzut că Miriuță a reușit să insufle mai mult curaj, să urce un pic liniile și să ne revenim. Asta, desigur, până la momentul penalty-ului, cel picat din senin, exact când părea că jocul e mai echilibrat. Norocul nostru a fost că ieșenii au ales să se relaxeze la 1-0, să facă pasul în spate, în stil tipic românesc. Astfel, schimbările operate de Miriuță, titulari ca Blănaru și Jazvic, intrați de pe bancă, s-au simțit, am reușit să ducem mai mult mingea în față (chiar fără să avem ocazii) și să iasă, din mai nimic, golul. Gol ca de flipper, gol pe final de meci, norocos și atât de prețios!

Se putea mai bine la Iași? Da, dar nu cu mult mai bine! Să ne uităm, în primul rând, la formația de start a noastră: 5-3-2 era singura opțiune tactică în situația în care mijlocul nostru este decimat: Dâlbea era suspendat, Petrescu și Popovici erau accidentați. Miriuță abia a încropit o linie de mijlocași, cu Antonov care prinsese rădăcini de jumătate de sezon pe banca de rezerve și cu Offenbacher care n-are nicio treabă cu rolul unui mijlocaș de efort. Din cauza acestui mijloc a fost jocul atât de dezechilibrat, atât de mult prăvălit spre careul nostru. Antonov nu s-a descurcat tocmai rău, dar nu are cum să-l suplinească pe Dâlbea. Sistemul nostru cere un mijlocaș la închidere mai puternic, cu mai multă forță în joc și care să își asume și rolul de pasator în adâncime. Ori Antonov e altceva, el e caracterizat prin mobilitate mai mare, dar și prin pase de siguranță, pase mai scurte, în lateral. Dacă am vrut să îi aprovizionăm pe atacanți cu pase lungi atunci asta nu ne-a ieșit deloc, din cauza mijlocului. Nici măcar apărarea nu a scăpat de improvizații. Dacă în privința apărătorilor centrali formula a fost cea obișnuită, problema a fost în ținerea lui Mățel pe bancă, foarte probabil odihnit pentru meciurile următoare. Serediuc și-a asumat însă rolul de ”jolly joker”, a trecut pe partea dreaptă și nu pot spune că s-a descurcat rău. De fapt apărarea, în general, a funcționat, date fiind condițiile, dat fiind la cât de mult au fost expuși.

Însă problemele din joc și din compartimente se văd cel mai bine atunci când compari perechile de jucători. De exemplu dacă ne uităm la Lendric și Tsoumou, vedem că Juvhel a fost mult mai prezent în joc, a alergat mult mai mult, a pus osul. Chestie de dorință sau de orientare a jocului? Nu știu, dar atunci când vezi că atacantul tău vine și face chiar și muncă de apărător central (Tsoumou a avut intervenții de fundaș în careul nostru!), atunci când vezi că peste tot, la orice duel, el se ia la trântă, iar că pe celălalt aproape nu-l găsește mingea, este clar că e o problemă. În cele 60 de minute cât a stat pe teren, Lendric aproape că nu s-a întâlnit cu mingea, a fost practic om în minus. La fel, o altă pereche de comparat este cea din jurul lui Antonov: Dumitriu și Offenbacher. Amândoi aveau rolul de a fi curele de tranziție între defensivă și ofensiva noastră. Diferența dintre cei doi a fost însă uriașă. Dumitriu a pus mult mai mult osul, l-am văzut urcând cu mingea, venind și în apărare. Pe Offenbacher l-am văzut doar la fazele fixe, pe care le execută bine, într-adevăr. În schimb, pe austriac ”l-am văzut prin absență” atunci când era nevoie să-l ajute pe Serediuc. Dar, repet, nu știu dacă e o problemă de mental, de implicare în joc, cât una fizică. De pildă, în rarele momente de posesie, mai ales de faze fixe, am avut probleme de contraatacuri ale gazdelor, semn că echipa noastră nu se putea regrupa suficient de bine.

O altă problemă sesizabilă la nivel de echipă ar fi lipsa de scheme la fazele fixe. Sunt deja mai multe meciuri de când n-am mai văzut o mișcare coordonată. Acum s-a dat gol după o fază fixă, dar a fost mai mult o chestiune de noroc, de respingere greșită și de lufturi (două ale noastre, unul al unui ieșean). Avem totuși multe cornere, multe auturi și prea puțin rămâne după ele. Ceea ce a fost cu adevărat trist la Iași este că, în afara golului, nu putem vorbi despre vreo ocazie notabilă. Iar asta e partea care dezamăgește cel mai mult. Nu putem să ne facem ocazii din faze de joc (mai ales când Blănaru sau Jazvic lipsesc), dar măcar să putem crea un pic mai mult pericol din fazele fixe.

Ar mai trebui spus ceva despre penalty-ul încasat, din nou. Câtă vreme adversarii controlează jocul, noi vom fi cei cu faulturile. Indiscutabil penalty, venit și din reacția disperată a lui Mijuskovic. S-a văzut cu jucător în spate și a vrut să atace mingea decisiv. La reluări se poate vedea că am fi scăpat mai ușor dacă ieșeanul făcea preluarea, din alergare. Preluarea părea a fi lungă și Căbuz avea timp să intervină. Desigur, din tribune e ușor de apreciat, pe teren este altceva. Pe de altă parte, tot despre arbitraj, putem spune că am scăpat fără roșu la Dumitriu, la o fază la care acesta a comis o intrare neglijentă. Cu 0-1 și cu om în minus ne-ar fi fost mult mai greu pe final de meci.

Una peste alta, am scăpat cât se putea de bine cu acest 1-1. Să ne imaginăm scenariul cu meciul terminat 0-1 și fără nicio ocazie pentru noi? Așa avem un punct care s-ar putea să cântărească mult în lupta pentru locul de baraj. Din păcate, ca să fiu realist, cu un joc ca la Iași nu putem fi prea optimiști pentru locul 5 din play-out. Contează foarte mult mâna de ajutor pe care le-o vom da noi, suporterii, în meciurile de acasă, Sibiul să fie teren interzis echipelor ce vor veni aici. Poate doar suflul tribunei să suplinească lipsa de suflu de acum a echipei. Trebuie să câștigăm cu Botoșaniul – extrem de greu de realizat asta –  apoi neapărat să nu pierdem cu Voluntariul și să câștigăm cu Dunărea. Și chiar și așa tot stăm la mâna rezultatelor celorlalte echipe, dacă vrem locul 5. Pentru locul de baraj, acest punct ne ajută, pentru că lupta se dă între noi și Călărași, cu finală la Sibiu, în ultima etapă. Iar în această cursă, punctul adus de la Iași poate face diferența la finalul sezonului. E un punct smuls cu dinții, dar e important ca acum să scoatem colții!

Albu

One Comments

  • S 19 / 05 / 2019 Reply

    Liga 1 e o gluma. Nu se poate ca primele 26 de meciuri să-ți aducă 1,5 puncte la victorie și abia următoarele 10 sau 14 sa aducă 3 puncte.
    Singurul campionat cu un sistem corect și la nivel național din România e liga 2. Sincer, îmi pare rău dacă retrogradează doar ca nu mai încasează atât de mulți bani, în rest e ok sa joci în liga 2, cât timp nu ai pretenții de cupe europene. Adversarii sunt cu nume : petrolul, rapid, farul, reșița, buzău, uta, pandurii (dacă rămâne), argeș, poli, ripensia, u Cluj (sper sa promoveze, dacă nu sunt cu noi la baraj).

Lasă un răspuns