Totul sau… puțin

Un derby al salvării în care am văzut un pic zbaterea disperată a celui ce vrea, cu orice preţ, să se mențină deasupra apei. Poate ultimele mișcări de la Hermannstadt, cu venirea “echipei de la Cluj”, poate pur și simplu conștientizarea faptului că deja avem tot mai puține șanse de a drege situația i-au făcut pe ai noștri să trateze cu totul altfel această partidă: atac, posesie, cu toate resursele și cu toate riscurile. S-a ieșit din tranșee și s-a atacat uneori curajos, alteori chiar inconștient. Am avut noroc, ne-au trecut gloanțe multe pe lângă ureche, dar, la fel de bine, am fi putut cuceri victoria la ultima forțare. Un ”Bravo” pentru curaj și pentru ambiția arătată, un minus pentru lacunele mari din aplicarea jocului ofensiv și chiar defensiv. Plus adunat cu minus rezultă acest egal care obligă la repetarea și în etapele următoare a unor astfel de partide periculoase ca cea cu Voluntariul.

Este evident pentru mine că venirea lui Iuliu Mureșan a dat un mare avânt de speranță echipei noastre. Deja visăm obiective mărețe, pentru că într-adevăr s-a reușit cooptarea în club a unor oameni care au performat în fotbalul românesc, mai ales la capitolul organizare și transferuri. Este clar că miza a crescut, că vorbim deja de play-off, pe termen scurt și visăm poate chiar și cupe europene. Orice fotbalist actual al Hermannstadt-ului cred că ar da orice să rămână și să facă parte din acest proiect. Dar până la asemenea vise se deschid ochii și să vede realitatea imediată și foarte dură: înainte de toate, trebuie să supraviețuim acestui sezon. Faptul este conștientizat de echipă și s-a văzut asta în felul în care fiecare s-a străduit să evolueze la Pitești: mult mai multă alergare, continuă, încrâncenare pe fiecare fază, dorință uriașă de a învinge, toate eforturile pe atac. Din păcate, avem dorința, dar încă nu avem putința. Este greu ca o echipă care a jucat mai tot campionatul defensiv și ultra-defensiv să treacă brusc pe ofensivă, să învețe brusc să paseze sau să se dubleze ofensiv. Reflexele care funcționează sunt tot cele de apărare. Nu am deci de ce să reproșez acest egal cuiva – cred că fiecare a dat tot ce a putut, problema nu a fost de ambiție sau de efort, ci de încredere și de polivalență tactică.

Miriuță a abordat acest meci cu o înclinare clară pentru atac și cred că iarăși a surprins la început adversarul. S-a încercat atac și posesie, cu un 4-4-2 ”romb” mai degrabă, cu Dandea în fața apărării și cu Offenbacher cu rol de dirijor al atacului. Datorită faptului că s-a alergat mai mult, s-a putut chiar și pasa mai bine, în prima repriză aș îndrăzni să spun că am avut posesie mult mai multă decât eram obișnuiți. Din păcate, jocul ofensiv ne-a lăsat descoperiţi în faţa contraatacurilor ilfovenilor şi a fost doar o chestiune de noroc şi ”de Căbuz” că nu am încasat rapid gol la ocaziile mari ale lui Gadze sau Bălan. Din păcate, în formula aceasta de 4-4-2 suferim foarte mult la mijlocul terenului. Tot ce se întâmplă în zona dintre Offenbacher și Dandea e un uriaș pericol pentru poarta noastră, adversarii au vreme să pună mingea jos și să strecoare mingile în careul nostru. Asta s-a văzut și la Botoșani, acolo unde Fabbrini lucra nestingherit, dar și cu Voluntariul. Dandea nu poate acoperi singur tot acel spațiu, iar apărarea noastră în formula de 2 fundași centrali este una foarte nesigură. Cum-necum, am supraviețuit pericolului la care ne-am expus și, fiindcă și curajul se răsplătește, ne-am ales și cu un gol la o fază la care a fost nevoie doar de o execuție precisă: lovitura de colț bătută de Offenbacher a fost ca de manual, la colțul lung, imposibil de interceptat de portar. Așa este atunci când faci lucrurile cum trebuie: degeaba am avut numeroase cornere și în alte meciuri, (cu Iașiul, de pildă) dacă felul în care erau bătute le risipea imediat.

Ei bine, singurul lucru care l-aș imputa eu la acest meci ar fi felul în care s-a jucat de la 1-0 pentru noi. În loc să profităm de acea situație fericită, să conservăm avantajul și să trecem la ceea ce știm noi cât de cât bine, apărare și contraatac, s-a rămas pe o așezare un pic prea avansată, tot pe atac, tot pe pressing, ca și cum am fi vrut să facem 2-0 și să rezolvăm partida. Ne-a cam luat valul așa, ne-am păcălit că se poate, ilfovenii păreau blocați iar singura ocazie a lor a fost la șutul teribil al lui Răuță, scos minunat de Căbuz. Părea că funcționează rămânerea în atac, dar a fost apoi suficientă o singură neatenție, o singură fază la care apărarea a ațipit, pentru ca tot avantajul nostru să se spulbere. Faceți un stop-cadru pe momentul centrării de la golul Voluntariului și veți vedea că în zona fierbinte a careului nostru erau 4 ilfoveni și doar 3 sibieni. Asta la o fază de joc pozițional! Ce aș fi preferat eu ar fi fost ca la 1-0 să ne retragem în sistemul de 5-3-2, să revină Dandea între apărători și să betonăm careul contra centrărilor adversarilor, să treacă Dumitriu central, să încerce să fie închizător măcar jumătate de oră până intra și Dâlbea de pe bancă. Să ţinem de acel 1-0, să îngheţăm jocul şi să încercăm contraatacul. Pentru că doar atacul este clar că nu ne funcţionează. Iar ca argument clar pentru această afirmaţie, vedeţi repriza a doua, în care obligați de scor noi am rămas tot pe atac, dar în jumătate de oră de joc abia s-a reuşit o jumătate de ocazie. A trebuit să intre Blănaru pentru ca jocul să se anime, să avem viteză şi să apară şi 2 ocazii de final de joc. Voluntariul a părut că venise pentru egal, a părut că la 1-0 nu ştie ce să facă, aşa că ar fi trebuit să profităm şi să ne închidem bine în faţa lor.

De asemenea, cred că acest sistem de 4-4-2, cu Offenbacher playmaker nu este cel mai eficient. Este extrem de periculos ce se întâmplă în apărare. Cum şi atacanţii noştri sunt şterşi, cred că este o risipă să ţinem două vârfuri pe teren. Mai debrabă aş prefer să văd un 4-2-3-1, cu doi oameni care să închidă în faţa apărării. Avem de unde alege: Dandea, Dâlbea, Antonov, Moreira, chiar şi Dumitriu, la nevoie. În sistemul acest am asigura centrul terenului, am bloca în fața apărării, poate am reuşi să ţinem şi de minge. Offenbacher şi-ar găsi locul în spatele vârfului împins, iar pe flancuri am avea loc pentru Petrişor Petrescu şi pentru Blănaru. Cel puţin în teorie mie îmi pare funcțională o astfel de aşezare tactică.

Între lucrurile bune văzute la Piteşti aș remarca pofta mai mare de joc a noilor aduşi, Offenbacher şi Lendric. Austriacul poate mai mult, este tehnic, dar trebuie ca să îi fie adusă mingea de coechipieri. L-aş lăuda şi pe Căbuz pentru isprăvile din prima repriză. Şi aş remarca pofta de joc a întregii echipe, descătuşarea de entuziasm de după gol, nemaivăzută de pe vremea în care legam nesperatele victorii din 2018.

La părţi negative, mă alarmează găurile mari din apărare, atât pe zona centrală, cât şi de pe aripi. Pare că fiecare apărător al nostru este singur, are intervenţii de ultim moment, jocul este riscant, la limită. În plus, fundaşii de bandă strâng greu sau deloc lângă apărătorii centrali. Şi, tot la lipsuri,  aş adăuga ceea ce este evident pentru toată lumea, lipsa de formă a atacanţilor noştri. Indiferent cum i-am lua, cum i-am roti, nu le iese jocul şi pace! De asta şi spun că e inutil să ţinem pe teren 2 atacanţi ieşiţi din formă. De data asta Tsoumou este arătat cu degetul de toată lumea, mai ales pentru ratarea uriaşă din final de meci. Până atunci nu pot spune că a strălucit, dar nici nu a rămas dator. Să ne amintim doar că acel corner din care am dat golul a venit după o acțiune dusă de el. Ce îi reproșez este precipitarea la fazele simple, acel luft dintr-o centrare bună a lui Blănaru și, la fel, cele două momente de pierdere a lucidității la ocazia uriașă din final de meci. La acea fază e mai mult de vorbit, acolo Tsoumou nu a greșit neapărat pentru că nu a tras în prima situație avută. Putea trage și să rateze, chiar foarte simplu, era oarecum în unghi și Vâtcă deja blocase o parte din poartă. E bine că a ales o soluție mai sigură și altruistă, pasa spre Blănaru, dar din păcate a greșit exact o pasă foarte simplă, a dat-o prea tare. De asemenea, a greșit în situația a doua, atunci când s-a pierdut cu firea în zona de la 11 metri, a ales să dribleze într-o poziție în care trebuia cu orice preț să șuteze rapid spre poartă. Pot înțelege însă ce este în sufletul unui atacant care nu marchează de atâtea etape, ce presiune simte la fiecare ocazie. E valabil, cred, pentru toți atacanții noștri.

Tot despre ultima mare ocazie a meciului cred că trebuie să fim fair-play și să recunoaștem că acolo a fost offside la Blănaru. Da, el a indicat la începutul acțiunii că nu vrea să joace mingea, dar prin felul în care a alergat, l-a incomodat evident pe Russo să alerge după Tsoumou. Practic Blănaru a participat la fază (chiar dacă nu la minge) din offside. După un astfel de gol ar fi rezultat un scandal uriaș.

Asta este, rămânem cu acest egal, care cât de cât ne mai dă speranțe că am putea prinde locul 6. Derby-ul salvării se mută la Călărași. Rămâne gustul amar al avantajului pierdut și în acest meci, ne uităm cu jind la cum ar fi arătat clasamentul cu noi la doar un punct de zona salvării. Dar rămâne și speranța că e posibil să scăpăm, se vede că atitudinea echipei este cu totul alta, iar revenirea acasă este acum tot mai aproape.

De fapt, îndrăznesc să spun că primul meci acasă îl vom juca peste două etape, la Mediaș. E suficient să avem un rezultat bun la Călărași și apoi, nu mă îndoiesc că foarte mulți sibieni vor face deplasarea la Mediaș. Ca și în sezonul regulat, acel meci va fi pentru noi ca acasă. Haideți, fruntea sus, Hermannstadt-ul încă luptă, iar de-acum viitorul pare tot mai promițător!

Albu

Lasă un răspuns