Să nu clipești când țintești victoria!

Lunetiștii au nevoie de un surplus de concentrare pentru ca apăsarea trăgaciului să fie letală. Nu e destul să găsească ținta, să o vadă descoperită, să pună X-ul pe ea; dacă respiră sau clipesc înainte de a apăsa, toată rutina se năruie, oricât de bine ar fi fost executate etapele prealabile.

Cam așa și Hermannstadt, ieri, își așezase cu grijă ținta pe Dunărea Călărași. Tabloul era perfect: aveam 6 puncte, din nou urcam pe primul loc în clasamentul intermediar, în plus, cel mai important, avusesem un joc convingător, era o victorie mai clară decât o arăta acel scor de 1-0. Iar apoi a venit acea ”clipire de o clipită”, când toată munca de 90 de minute s-a dus pe apa … Duminicii.

Această risipire din pură neatenție e amară, este poate mai amară decât înfrângerea clară de la Botoșani. E un egal cât o înfrângere, într-un meci care ne era extrem de important, măcar din aspectul moral. Aveam de dovedit că dintre nou-promovate noi eram echipa mai bună, mai bine pregătită pentru prima ligă, aveam și o mică revanșă de luat față de cei care ne luaseră titlul de campioni ai ligii secunde anul trecut, aveam de câștigat încrederea că până și pe terenuri neutre putem fi o forță. Aproape reușisem să clădim acest castel de cărți luminoase, mai aveam de pus doar cartea finalului de joc, când o stângăcie a stricat totul. Practic ne-am ”furat” singuri victoria. Nici nu e de mirare că vreo câțiva dintre băieții noștri au terminat meciul de ieri prăbușiți pe teren, a necaz.

E mult amar, dar chiar și acesta poate fi îndulcit. Vor fi multe întrebări și lucruri ce se pot învăța după ieri. Momente de genul acesta trebuiau să se întâmple, prin ele depășim naivitățile inerente debutului în prima ligă, dar sunt și lucruri bune pe care nu avem voie să nu le observăm. Nota de ansamblu a meciului ne-a fost clar favorabilă nouă. Am controlat jocul, mai ales la 1-0, am dictat tonul chiar și atunci când Dunărea Călărași voia, teoretic, să recupereze dezavantajul de pe tabelă. Mă gândesc că la pauză Dan Alexa a operat două modificări, a introdus doi atacanți pe teren și, cu toate acestea, în lungi momente în a doua repriză, am avut serii de pase când călărășenii nici nu ajungeau la minge. Asta arată și diferența dintre echipe, dar trădează un pic și intențiile inițiale foarte defensive ale adversarului, care a părut venit mai mult la ciupeală. Cu tot efortul lor de a schimba din mers, noi am controlat a doua repriză, am făcut timpul să curgă în favoarea noastră. În plus, nu pot să nu mă gândesc cum ar fi arătat acest meci la Sibiul, nu la Mureș, cu mii de oameni punând și mai mare presiune pe adversari, cu ecoul tribunei prelungind fiecare fază a noastră de atac, fiecare dribling reușit de N’Kololo sau de Bruno. Sunt aproape convins că, la Sibiu, noi am fi reușit o victorie și încă una clară. Și, nota bene: Dunărea Călărași nu primise gol până la meciul cu noi. Nici Viitorul și nici CFR-ul n-au reușit să le marcheze, e drept, în meciuri în care călărășenii s-au apărat supraaglomerat. La noi a funcționat însă rețeta din prima etapă, cu Dâlbea câștigând un duel aerian în careu și cu finalizarea lui Blănaru. Un călcâi de mare meșter, o finalizare cum unii atacanți nu reușesc nici cu latul.

Trebuie de asemenea observat că, față de echipa de la Botoșani, în lotul nostru s-au operat trei modificări, în zone cheie. Toate cu efect pozitiv imediat, toate dătătoare de speranțe pe mai departe. Dacă titularizarea lui Stoica nu era o surpriză, el fiind de fapt titular al unuia dintre cele două posturi de fundaș central, în schimb titularizarea simultană la mijloc a doi nou-veniți a fost un pariu, dar un pariu câștigat. Atât N’Kololo, cât și Bruno au fost jucătorii care au ieșit în evidență, prin atingerile lor de balon, prin felul în care și-au scos adversarii din joc. Sunt două transferuri care încântă ochiul și sufletul spectatorului sibian, care aduc un plus imens de tehnică, de meșteșug al mingii. Mă uit numai cum le-a fost luată frica de adversari, cum se strângeau mereu doi adversari înspre Bruno sau cum Michael Jordan era faultat spre final de meci. Ce spații de joc ar putea face acești doi jucători și ce soluții tactice ne-ar putea ofer astfel! De asemenea, aș atrage atenția și asupra lui Luis Ali Vega. Dacă Pelici a introdus, chiar ca rezervă, un jucător transferat de club de abia 3 zile, înseamnă că a văzut ceva special la el. Era final de meci, bolivianul nu a avut decât o ocazie să ne arate ce știe, dar chiar și atunci a înșirat 2 adversari, a rezistat atacului fizic și a dezlănțuit un contraatac. Apariția acestor noi achiziții e importantă, e un plus pentru meciurile ce vin. Dacă la Botoșani n-am putut ține de minge, acum cred că vom începe să contăm la acest capitol.

Rămâne însă problema a cum vom face rost de minge. Mijlocașii noștri defensivi nu au cum să recupereze așa cum făceau în liga a doua. E pur și simplu alt nivel acum. În plus, o altă armă cheie a noastră era pressingul avansat, unul care ne ajuta să ne apărăm direct în terenul advers și să facem rost uneori de contraatacuri direct de peste adversar. Cred că respectăm prea mult echipele din prima ligă, de vreme ce pressingul nostru e mai timid. Foarte multe echipe nu pasează bine, nici terenurile nu sunt grozave, așa că am putea să punem mari probleme cu această metodă. Era esențială revenirea lui Stoica și e foarte important să fie integrat încă un fundaș central de meserie, astfel încât Dandea să vină pe postul său, pe cel de mijlocaș la închidere. Cu toate acestea, toate golurile de până acum le-am luat din fază fixă. Suferim încă la respingeri și se vede o nesiguranță la jocul aerian din careu. La Botoșani au fost două momente care ne-au ”dat de gol”, iar acum, acest blestemat minut 91, cu o fază într-adevăr problematică: nu unul ci doi adversari scăpați din marcaj la fază fixă de către oameni cu sarcini defensive, care avuseseră tot timpul să se poziționeze mai bine, plus lovitură de cap necontestată de nimeni. O greșeală gravă într-un moment cum nu se putea mai rău. E acea clipire care ne-a pierdut victoria muncită. Cred totuși că în săptămâna ce vine jucătorii noștri vor pune accent pe faze fixe. De fapt, ce spun eu! Pelici îi va face să mănânce faze fixe pe pâine, în toate modurile posibile.  

Lipsa de concentrare e realmente o problemă. Am impresia uneori că jucătorii noștri rămân în visare. Poate vă amintiți o fază din minutul 78. Aveam noi lovitură liberă la marginea careului advers, după ce N’Kololo își zăpăcise un adversar. Tocmai intrase Luis Ali și s-a dus să bată acea lovitură. Ei bine, în acel moment, cel mai retras jucător sibian era la 35 de metri de poarta Călărașiului. Nu mai trebuie să spun că, după ce am bătut lovitura liberă a urmat un contraatac, stopat în ultima clipă de ai noștri. Aveam 1-0, se apropia finalul jocului, iar băieții noștri deja intraseră în transa victoriei. Trebuie ca Pelici să aibă un clopoțel pentru astfel de momente!

În fine, fila aceasta a campionatului trece, deși mereu ne vom aminti de meciul cu Dunărea ca de o risipă. Avem de învățat din asta, iar dacă o facem punctele pierdute acum se vor putea recupera. Începem să arătăm calitate de primă ligă, începem să scoatem așii transferați din mânecă și începem să sperăm că, într-un viitor în care vom putea juca la Sibiu, lucrurile vor fi și mai bune. Până acum după o deplasare și două meciuri pe teren neutru avem 4 puncte. Nu-i rău!

Albu

Lasă un răspuns