Purgatoriul

Imagine: târziu în noaptea înfrângerii, coloana lungă de mașini șerpuia pe drumul de întoarcere de la Mediaș spre Sibiu. O procesiune tăcută și tristă. Probabil ne măcina pe toți multa amărăciune a înfrângerii, aveam cu toții capetele plecate, exact ca jucătorii Hermannstadt-ului la finalul meciului. Câțiva sibieni (nu majoritatea!) plecaseră mai devreme de la stadion, când scorul era 0-4, abandonându-și practic jucătorii pe teren, la fel cum și speranța echipei în victoria de la Mediaș plecase imediat după al doilea gol încasat. Vom învăța, încet-încet, să trăim demn și astfel de momente, pe măsură ce civilizația fotbalului va renaște deplin la Sibiu. Ei bine, în tot acest tablou greu al eșecului, pe la Copșa Mică, apare din întunericul nopții un licăr de speranță, o rază de lumină: pe bicicletă, singur pe lângă coloana de mașini, pedalând de zor către Sibiu, un ciclist purtând tricoul alb al Hermannstadt-ului. Dacă pentru noi toți meciul se terminase, pentru acel fan adevărat al echipei meciul continua, atât cât îl țineau puterile și atât cât îi bătea frontala de pe frunte. Pentru mine, imaginea acelui tricou Hermannstadt de pe bicicletă a fost revelația acestui derby: fotbalul în Sibiu este iubit, fotbalul are fani capabili să facă gesturi minunate, capabili să facă sacrificii, deplasări în număr mare, fotbalul în Sibiu va rezista de-acum!

Oricât de dureroasă a fost înfrângerea, venită în cel mai nefericit moment și în fix în fața rivalilor, drumurile noastre nu se opresc și nici nu se despart. Împreună am ajuns până aici și împreună vom merge mai departe, pe oriunde ne va duce calea. Indiferent de forma echipei, dacă sibienii vor fi în continuare lângă ea, dacă vor crea un fenomen asemănător celui de la baschet, Hermannstadt va rezista și chiar va crește mult. Da, acum o perioadă dificilă, este momentul în care cu fiecare etapă simțim căderea, simțim că murim puțin câte puțin, dar acum, la acest cutremur, se va vedea structura de rezistență a clubului și a fanilor săi. Cred că suntem acum într-un purgatoriu, un loc unde ne ispășim toate păcatele, ne curățăm de ele și apoi, cu credință în noi înșine, avem doar a renaște.

Să recunoaștem și să punem în cântar toate faptele Hermannstadt-ului. Clubul a crescut poate prea repede, mult mai repede decât poate s-ar fi așteptat cineva și în mod cert mult mai repede decât putea să țină pasul infrastructura sportivă a Sibiului. E diferență însă doar de viteză, nu și de direcție. Creșterea cealaltă ne va prinde și din urmă, se va întâmpla pe toate planurile. Să vedem apoi traseul din acest sezon, cu adaptarea greoaie la prima divizie, dar apoi cu sprintul din vârful de formă bazat pe inovația cu 5 fundași a lui Miriuță. Totul avea însă o limită, campionatul e o probă de anduranță, nu de sprint. Păcatul de a nu avea decât o singură tactică este plătit acum. Iar încercările antrenorului de a muta brusc stilul echipei de pe apărare pe atac au fost alte păcate plătite cu lipsa de victorii din ultimele meciuri. Înfrângerea de la Mediaș ar trebui să fie șocul final, cel care să îl facă pe Miriuță să înțeleagă în al doisprezecelea ceas că, prin tactica adoptată, merge pe un drum închis. Evit să arunc vina pe jucători, deși este clar pentru toată lumea că și ei ai vina lor, individuală și colectivă. Se fac greșeli mari individuale, sunt mari desincronizări între ei, poate să fie și lipsă de valoare, dar în mod cert nu e lipsă de voință. Dar problema esențială în acest moment nu cred însă că este la jucători ci la antrenor, la sistemul de joc. Un sistem care nu ne permite să ne folosim în mod logic jucătorii, un sistem care obligă de exemplu un mijlocaș la închidere să facă muncă de creație, iar pe mijlocașul de creație îl limitează doar la a da pase în spate, un sistem în care dublajele și un-doiurile sunt aproape inexistente și un sistem în care atacanții noștri aleargă bezmetici, fără a avea niciun orizont clar spre poartă. Știu că aseară, la cald, s-a cerut demisia lui Miriuță, dar nu știu dacă asta ar rezolva probleme, nu știu dacă un nou șoc de genul acesta la echipă ar repara miraculos jocul echipei noastre. Sunt însă convins că trebuie să schimbăm sistemul de joc și cred că asta poate face orice antrenor, deci și Miriuță.

Să trecem peste aspectul orgoliilor, să nu facem un cap de țară din acest 1-4, care putea la fel de bine să fie chiar mai aspru de atât, la fel cum putea să fie un 0-1 moale și nu prea. Să înțelegem că acest dezastru de la Mediaș ar trebui să ne lămurească unde greșim, pentru că s-a văzut clar diferența de logică a jocului dintre Gaz Metan și Hermannstadt. Unii cu mingea pusă jos, cu pase mereu în față, pozitive, iar ceilalți, adică noi, cu pase căznite, prea lungi sau incomode, ori pase mereu fricoase, în spate. A fost atât de clară această diferență încât este ca o radiografie perfectă a jocului nostru, una pe care se poate vedea foarte clar unde și cât greșim. Cât despre orgolii, să nu uităm că acum un an ne întorceam de la Mediaș calificați în finala Cupei României, iar acest simplu fapt cred că ne poate compensa aspectele morale încă măcar câteva sezoane de-acum înainte.

Dar să ne întoarcem la joc, la aspectul pragmatic, pentru că acum e nevoie de prim-ajutor și terapie intensivă pentru meciurile ce vin. Trebuie să vedem urgent ce facem în zona ofensivă, pentru că acolo e buba cea mare. Nu putem juca meciurile doar în jumătatea proprie de teren, privind mereu cu ocheanul spre vârfuri și pândind momentul lansării spre ele. E inutil așa, e previzibil pentru adversari. Trebuie să eficientizăm resursele noastre de joc, trebuie să câștigăm mijlocul și trebuie să renunțăm la balastul de pe teren. Trebuie! O spun direct: formula cu Offenbacher și 2 vârfuri în fața lui, deși arată bine pe hârtie, este un non-sens în practică, atât pe faza de posesie, cât și pe cea de recuperare. Problema cea mare este la austriac, pentru că este vădit încurcat de ceea ce joacă la Hermannstadt, pentru că nu se încadrează în jocul de efort al echipei. La recuperare pur și simplu nu-și găsește locul în teren. Nu știe să strângă între Tsoumou și Blănaru – asta dacă am vrea să facem un joc de pressing avansat. În faza a doua, se retrage uneori lângă Dâlbea, deși este evident că nu are atuurile unui mijlocaș defensiv. Ca urmare, în meciul de la Mediaș a fost bulevard pe lângă Offenbacher, austriacul fiind depășit la absolut toate incursiunile gazdelor. Era ca și cum am fi jucat cu om în minus și este foarte grav să lipsească exact un om de pe centru. În condițiile astea Dâlbea avea de închis toată linia din fața apărătorilor, lucru imposibil. Ca atare, eu spun că Offenbacher nu are ce căuta la mijloc, cu atât mai puțin în apărare. Pentru liniștea noastră el ar trebui fie abandonat în atac, fie pe bancă. Austriacul are calitate, are dribling, are șut, dar nu are calități fizice. Ar putea fi un jucător de tip ”număr 10”, un jucător care să joace mult mai aproape de vârfuri. La Mediaș însă tactica echipei îl cerea mai aproape de Dâlbea. Cum pasele pe care le primea erau undeva în zona de la centrul terenului, mereu cu adversar în spatele lui, mai toate pasele lui Offenbacher au fost date în spate. Adică a făcut exact ce ar fi făcut un mijlocaș la închidere. Cum ziceam, a fost un jucător în minus pentru noi. Iar fiindcă nici Tsoumou sau Blănaru nu mai dau randament deloc, spun din nou că e inutilă folosirea amândurora. Dacă Offenbacher e atât de bun, atunci să fie avansat mai sus în atac, să folosim doar un vârf în fața lui, iar cu jucătorul ”economisit” să consolidăm mijlocul, ca să avem mai multă densitate la mijloc, să avem mai multe recuperări și mai multe posibități de pasă. Fotbalul are uneori aceste soluții interesante în care poți ataca mai bine cu mijlocașii decât umplând terenul cu atacanți. Cred că pe parcursul meciului de la Mediaș Miriuță a înțeles lucrurile astea, dovadă că Offenbacher și Tsoumou au fost schimbați. Cred deci că soluția Dumitriu în locul lui Offenbacher ar fi mult mai bună, la fel cum o altă soluție ar fi readucerea lui Dandea pe poziția lui naturală (de mijlocaș la închidere), în pereche cu Dâlbea. Fundaș central poate fi foarte bine și Stoica. Un 4-2-3-1 sau un 4-4-1-1 pot fi soluțiile noastre acum, iar schimbarea această tactică ar schimba total fața jocului nostru. Dacă nu mă credeți, vedeți modelul de joc al Gazului, pentru că ei fix prin acest gen de acoperire a terenului ne-au învins.

Bineînțeles, aș vorbi ceva și despre erorile noastre. Asta pentru că, în primul rând, au fost multe erori, avem de unde alege. Am văzut aceeași precipitate în atac, aceeași frică de ocazii, de asumare, teama care duce mereu la ratări. Tsoumou este în mod clar scos din formă, în afară de a lupta corp la corp, nu mai reușește nimic, iar Jazvic, Blănaru par a nu avea niciun orizont. Ca să fie și mai rău s-a accidentat cam repede Petrescu și a trebuit înlocuit, el fiind singurul care părea că știe să care mingea să o ducă în atac. Tot slăbuți au fost ieri Tătar și Căbuz. Pe zona defensivă a lui Tătar a fost mai mereu pericol, asta și din cauză că nu exista dublaj pentru el. Iar Căbuz, oricât ne-a salvat în alte meciuri, la Mediaș a avut multe probleme. Dacă vreți, priviți faza primului gol: gol din corner, pe colțul scurt. Oare unde era jucătorul care ar fi trebuit să stea la bară și cine trebuie să se asigure că e acolo, dacă nu portarul? La primul gol, Tătar și Căbuz împart vina aceasta. Căbuz ne-a mai dat palpitații cu o ieșire pe sub minge în finalul primei reprize, iar la golul 3, fiind șut din unghi foarte închis, pe colțul acoperit de portar, cred că putea face mai bine. Dar chiar și așa, cam toată apărarea noastră a avut probleme majore. Vedeți doar cu stop-cadru golul 4. La centrarea de la gol, în careul nostru erau 4 medieșeni în fața a doar 2 sibieni (!!!). Ce expresie mai clară a dezordinii din apărare poate fi?!

Singurul jucător sibian pe care l-aș lăuda ar fi căpitanul Dâlbea. La el am notat câteva lansări lungi și utile, multe intercepții și, cel mai mult, aș lăuda la el efortul. În minutul 90, când toți jucătorii noștri erau deja resemnați, lăsându-i pe medieșeni să paseze în ”ole-uri”, doar Dâlbea fugea să facă pressing de recuperare. Tocmai el, cel mai în vârstă jucător al nostru!

În final, aș mai spune câteva vorbe și despre prestația arbitrului, una sub orice termeni. Arbitraj fricos, fără logică și cu multe erori. A întrerupt de câteva ori fazele în situații în care se putea lăsa lejer avantaj, a gafat ridicol la penalty-urile acordate și a tolerat lipsa de fair-play a medieșenilor. Îmi amintesc doar de protestele isterice ale unora ca Pleșca sau Bușu sau de felul în care, după primul gol, Bușu și Crețu nu au găsit ceva mai bun de făcut decât să vină să incite zona de tribuna a Hermannstadt-ului. În fotbalul actual pentru asemenea gesturi iresponsabile se dă galben, mai ales în situația în care în tribuna de la Mediaș fanii gazdelor și ai oaspeților erau amestecați, fără forțe de ordine între ei. Mai putem adăuga și asistenții la erori, care la 0-1 au oprit pentru offside o fază a noastră care ne ducea în situație de 3 contra 1. Un arbitraj cel mult de divizia a treia, dar pe care nu avem voie să-l invocăm drept cauză a înfrângerii noastre.

Trebuie să ne asumăm cu demnitate și responsabilitate înfrângerea. Mi-aș fi dorit ca la final de meci, când jucătorii au venit să își ceară să primească mai multe încurajări, tot așa cum, la început de meci, au fost ovaționați și păreau foarte motivați de venirea fanilor sibieni într-un număr atât de mare.  Dar asumarea salvării situației se va putea dovedi doar prin fapte, în etapa următoare când, în sfârșit, revenim la Sibiu. Ar fi frumos ca și sibienii să își vindece orgoliul rănit după acest derby și să umple tribuna ”Municipalului”. Indiferent de deznodământ, ne putem bucura de fotbal, ne putem bucura de această echipă și, cred, e în puterea noastră, ca oraș și ca cetățeni, să o scoatem la lumină.

Albu

Lasă un răspuns