Pe Argeș în jos, am jucat frumos

Un meci ca o baladă, o poveste despre luptă, construcție și suferință. Mă rog, este mai multă construcție în jocul nostru de contraatac decât avem acasă, la Sibiu, însă cred că luptă și suferință am avut din plin. Dar ia imaginați-vă un pic cum ar fi arătat partida asta jucată la Sibiu, cu o ”oaste” de vreo 5000 de spectatori sibieni în spatele echipei (spun 5000 fiindcă mai mulți nu cred că vor încăpea la început în tribună). Probabil că ar fi fost exact impulsul necesar ca din 5 ocazii mari și late să se dea măcar un gol și să se mai creeze și avântul pentru alte 5 ocazii pe măsură.

În condițiile date, cu un meci ”acasă” jucat mai aproape de Craiova decât de Sibiu, în pofida înfrângerii, eu mă declar foarte mulțumit de aspectul jocului nostru, mai ales în perspectiva meciurilor ce vin. Așa e în sport, uneori joci prost și câștigi norocos (și am avut astfel de situații, nu ne putem plânge), alteori pierzi nemeritat. Dar rămâne totuși câștigul jocului în ansamblul său, pentru ceea ce ne așteaptă în play-out. Să nu uităm că miza noastră realistă nu era play-off-ul, aceste puncte înjumătățite pe care le culegem acum le mai putem încă risipi, dar scopul principal sunt punctele pline, decisive, din play-out. Există niște realități pe care nu le putem sfida, există buget, există bază materială, există un decalaj între noi și echipele-vedetă în prima ligă, iar asta s-a văzut în meciurile de foc care au deschis anul 2019. În cele 3 partide cu primele 3 clasate am scos doar un punct, semn că suntem încă departe de prima parte a clasamentului. Totuși, partea bună este că mai ales la Pitești s-a văzut o creștere bună în jocul nostru, pare că s-au clarificat niște lucruri, că se pune la punct o stabilitate tactică ce ar putea fi foarte utilă în play-out și în traseul din Cupă.

Înainte de toate aș putea spune ceva despre regăsirea siguranței în apărare. După ce am fost răvășiti de CFR și FCSB, iată că în meciul cu Craiova linia noastră defensivă a părut mult mai solidă. Nu există apărare perfectă, însă trebuie să remarcăm că în cea mai mare parte a meciului am revăzut zidul de apărare ce ne-a adus până acum multă liniște și ne-a câștigat puncte. Am dominat duelurile aeriene cu Dandea și Mijuskovic, am revăzut dublajul defensiv al echipei care acoperă imediat micile crăpături și, cel mai îmbucurător, pare că am regăsit stabilitatea și pe flancuri, avându-l pe Mățel în stare să suplinească accidentarea lui Company. Au fost doar primele minute în care Craiova a declanșat un iureș ofensiv, în care au aruncat tot ce au știut ei, tehnică și viteză, dar ai noștri, spre deosebire de meciul cu FCSB, au absorbit bine șocul, iar apoi au calmat situația. Din păcate însă, cred că Mățel nu e pus la punct din punct de vedere fizic, nu poate duce încă 90 de minute – tocmai de aceea a și fost înlocuit în minutul 59. Ei bine, de acolo au început improvizațiile, cu mutarea lui Tătar pe cealaltă bandă și retragerea lui Petrișor Petrescu pe o poziție nedreaptă pentru el și, tot din această cauză cred că s-a întâmplat și golul. Poate că dacă Mățel ar mai fi fost pe teren la faza golului, reflexul său defensiv l-ar fi făcut să îl marcheze pe Nuno Rochai, nu să-l urmărească doar cu privirea. Petrișor Petrescu a făcut însă suficiente alte lucruri bune în acest meci, cât să-i fie iertată acea eroarea. În concluzie, cel puțin pe hârtie, cred că Miriuță și-a clarificat apărarea de start, cu Mijuskovici în mod cert mai bun acolo decât Dâlbea și cu Mățel ce va rezista tot mai mult de la meci la meci, pe măsură ce se pune la punct fizic. Singurele nesincronizări defensive să mai văd doar în zona dintre Stoica și Tătar, cei doi fiind vulnerabili la un-doiurile adversarilor, fapt sesizabil la debutul meciului. E normal, Tătar are în mod natural reflexul de mijlocaș de bandă, nu de fundaș. Peste toate însă, apărarea noastră a fost una foarte bună, acoperită și de intervențiile sigure ale lui Căbuz.

Meciul nu s-a pierdut nicidecum pe apărare ci pe atac. Ca și în debutul sezonului, am avut ocazii mari de a înscrie până să luăm golul. Măcar lovitura de cap a lui Lendric sau cea a lui Blănaru trebuiau să fie gol sau goluri. Când ai astfel de ocazii și le ratezi, poți spune că ai pierdut meciul pe mâna ta. Știm deja din suferința primei părți a campionatului că atunci când am ratat ocaziile mari avute, am pierdut, am luat gol și am jucat apoi doar gândindu-ne la ce am irosit. Nu ne permitem luxul de a rata, pentru că nu ne creăm zeci de situații de gol. Este îmbucurător că cele pe care le construim sunt uriașe dar este trisc că, prea des, le ratăm.

Ar fi câteva lucruri de spus despre partea ofensivă. În primul rând să notăm revenirea lui Tsoumou. Chiar dacă pare greoi, chiar dacă 3 din 4 mingi care trec pe la el se pierd, eu zic ca aportul său în joc este uriaș pentru noi. Știe să pună presiune pe adversar, trage uneori chiar și doi fundași pe el. Rolul său nu este neapărat să dea gol ci este unul esențial tactic, să facă acele spații necesare în apărarea adversă centrală, să distribuie mingile. Și, se vede, atunci când reușește acest lucru, chiar așa, rar, ocaziile care apar sunt foarte mari. Nu e cel mai tehnic, uneori mingea îl cam încurcă, dar chiar și așa îl apreciez pe Juvhel pentru efortul său pe teren, vreme de 90 de minute. Poate fi zărit la ambele careuri, nu se dă în lături să pună osul în dueluri la mijlocul terenului, este un om esențial în sistemul lui Miriuță. Din păcate însă, lângă el am avea nevoie de un atacant la susținere care să facă treaba cea mai grea: să preia mingile și să marcheze. Atât Blănaru cât și Lendric sunt capete de linie și încep să acumuleze restanțe în privința eficienței lor. A fost interesantă titularizarea lui Lendric cu Craiova, dar nu neapărat mai utilă, pentru că viteza lui Blănaru ne-a lipsit în prima repriză, iar croatul nu a suplinit asta printr-o viziune de joc extraordinară. Am sperat ca după schimbarea așteptată, Blănaru, cel intrat în minutul 54, să își folosească energia pentru a scoate sufletul din fundașii olteni. A avut 2 ocazii, foarte rapid, apoi a cam dispărut din joc.

Tot pe partea ofensivă remarc o problemă după primirea golului. Vreme de 15 minute Hermannstadt-ul nu a avut forță să preseze. Posibil să fie acolo și o problemă de ordin fizic, ai noștri au părut că pică fizic și poate și moral după încasarea golului. Ne-am apropiat de poarta Craiovei doar după ce Mangia a făcut pasul în spate. Chiar atunci, cu un pic de șansă, am fi putut egala. Din punctul meu de vedere nu mi se pare că stăm mulțumitor ofensiv, pentru că nici noii aduși, Lendric sau Jazvic nu au realizat un plus masiv. Totuși, să nu uităm că am jucat acum contra unor echipe tari. Să-i vedem în fața adversarilor de talia noastră și atunci ne vom face o idee mai clară.

De asemenea, pentru ca ofensiva să primească mai multe șanse, contează foarte mult banda de tracțiune către ea, mijlocul. În sistemul nostru cu 5 fundași, mijlocul apare cam puțin, tranziția spre atacanți trebuie să fie fulgerătoare, nu ne ocupăm cu joc de pase, de posesie. Notez aici că în prima repriză am văzut multe recuperări ofensive făcute de mijloc, mai ales de Petrișor Petrescu, cel foarte prezent în joc, ce nu au putut fi duse rapid spre poartă. Craiova a cam scârțâit, au făcut o sumedenie de neatenții și e păcat că nu am putut specula. Cu tot respectul pentru bugetul lor, pentru lot și pentru ce-au reușit până acum și pentru antrenorul lor, echipa din Bănie nu arătă deloc ”De_vis”. Multă vorbărie, multă mediatizare, probabil și datorită audiențelor mari pe care ei le au, dar pe teren vedetele Craiovei nu impresionează.

Revenind la noi, trebui să spun că avem o reală problemă cu jocul la off-side, ne sincronizăm foarte greoi și suntem prea des surprinși în afara jocului. Sunt situații clare, simple și foarte utile, pe care nu știm să le tratăm cu mai mult calm, să facem traseul de pasare eficient, mai ales pe contraatacuri. La Pitești au fost cel puțin 5 ocazii simple pe care le-am pierdut în off-side-uri din neatenție. Aici poate fi o discuție între folosirea mijlocașului de echilibru, ce alegem între Moreira și Dâlbea. Portughezul stă mai bine fizic, pare mai tehnic, dar nu reușește să lumineze jocul așa cum o face căpitanul nostru tradițional. Parcă avându-l pe Dâlbea în teren vedem mai multă forță la mijloc, iar pasele lui Răzvan, mai ales cele lungi, sunt mai precise, mai utile. E o decizie grea pentru Miriuță în privința mijlocașului central de utilizat, pentru că ambii vin cu plusuri și minusuri. Probabil că ultimele 2 meciuri din sezonul regulat vor clarifica această dilemă. Totuși, dincolo de cârcoteli, linia noastră de mijloc face față cu brio, ținând cont că trebuie să se descurce în 3 oameni care participă la toate fazele jocului. Probabil aceștia vor fi titularii de-acum încolo, Petrescu-Dumitriu și Dâlbea/Moreira. Lucrurile s-au cam clarificat și aici.

Un alt moment al jocului pe care trebuie să îl recunoaștem cu fair-play a fost faultul lui Stoica. Știm că jucătorul nostru a vrut să facă un fault tactic, să facă o ținere sau să pună o piedică, cu prețul unui galben, într-o fază în care fusese depășit, una cu mare potențial de pericol. Nimic brutal. I-a ieșit însă altceva, a comis o mare imprudență și un fault foarte dur pe care sunt sigur că nu l-a dorit. Totuși, faza era clar de roșu. A contat probabil faptul că era începutul meciului și că arbitrul Petrescu are propria sa înțelegere aparte (și unică) a fotbalului. Cu un om în minus din minutul 30 probabil că ne-ar fi fost mai greu, dar echipa noastră știe mereu să surprindă.

În fine, meciul acesta s-a făcut remarcat și prin prisma scandalului cu prețul biletelor, un fapt mult exagerat, dar care poate deschide o temă de discuție. Eu cred că epoca biletului de 10 lei ar trebui să treacă. Să ne gândim că și la cinema plătim pentru un film 20-25 de lei, așa că echipa pe care o iubim chiar ar merita mai mult, fie prețuri mai mari la bilete, fie abonamente. Pasiunea, clubul, sportivii, merită mai multă considerație. Mai întâi să plătim mai mult, pe urmă să pretindem mai mult de la fotbalul românesc. Dai 10 lei, spectacol de 10 lei primești și nici nu simți, nu apreciezi evenimentul. Gratuitățile de prea multe ori nu sunt apreciate, nu se simte valoarea cadoului pentru cei care și-ar permite mai mult. Oricum, ținând cont că ai noștri au jucat mereu în deplasare, eu zic că pentru suporterii noștri din tribune toate meciurile au costat mult mai mult. Probabil că dragostea trece prin stomac (și portmoneu), dar susținerea unei echipe e o datorie pe care tot mai mulți trebuie să ne-o asumăm.

Asta este, dăm pagina, trecem mai departe și sperăm ca după ce ne vom mai piti la Pitești încă vreo câteva meciuri să vină momentul mult așteptat de toți, atunci când Sibiul se va bucura de un nou meci de prima ligă aici, acasă. Atunci vom putea arăta cu toții cât de mult înseamnă această echipă pentru oraș și ce forță îi pot da suporterii. Jucând pe Municipal, această echipă, așa cum arată ea acum, ar trebui să reziste fără probleme play-out-ului și să recreeze în câteva meciuri legătura strânsă cu orașul pe care-l reprezintă.

Albu

 

Lasă un răspuns