Mergem mai ”încololo” în Cupă!

Iarăși visăm frumos la Cupă! Cu tot exilul de la Mureș, am ajuns subit la doar un pas de primăvara Cupei României și cred că mulți retrăim deja atmosfera de pe Arena Națională, din vară. Mai e mult până acolo. De-abia acum competiția devine serioasă. Spun asta pentru că azi, ambele echipe au făcut ceea ce fac de obicei echipele de primă ligă la această etapă a Cupei: își menajează forțele, titularii, pentru că acum campionatul e în fierbere, iar clasamentul e mai important decât un pas în plus în competiția aceasta secundară.

Așadar se foloseşte doar scheletul tactic al echipei, câţiva jucători esenţiali şi care stau bine cu pregătirea fizică și așa, la turație mai redusă, speri să fie suficient ca să treci mai departe. Din acest punct de vedere, echipele fost echilibrate, șansele egale, iar rezultatul și mai ales felul în care Hermannstadt a controlat jocul dau mari speranțe că s-a produs într-adevăr o schimbare semnificativă la echipă. Totuși, să spunem că meciul de azi nu a semănat deloc cu cel de anul trecut din șaisprezecimi cu Voluntariul. Atunci aveam ”Municipalul” sibian în spate, iar în față era deținătoarea trofeului, nu o echipă ce se zbate să evite retrogradarea. Atunci noi eram cei cu sete de afirmare, de a ne face în sfârșit remarcați, astăzi probabil gândul mai zbura din când în când spre meciul cu Sepsi din week-end. Atunci ne temeam de un adversar necunoscut și mult mai bine cotat, astăzi îi abordam cu un oarecare superioritate morală, dată și de acel 4-0 din campionat. E drept, de la acea victorie a noastră din august, lucrurile s-au mai schimbat. În ultimele etape Voluntariul dă semne că se trezește, pare că a găsit formula în care să adune puncte. Așa o fi, dar soluția lor nu a funcționat în fața noii noastre formule.

”Cineva” de la Voluntari nu și-a făcut bine temele de vreme ce Sibiul a câștigat folosind exact aceeași strategie ca la Iași. Același 5-3-2, cu Mijuskovic libero, o tactică de anii ‘80-’90 dar care ne funcționează, iată, de minune. Am crezut că vor fi probleme lăsându-le ilfovenilor mingea, mai ales că fizic ne erau superiori. M-am temut că rezervele introduse azi ca titulari nu vor putea interpreta foarte bine partitura asta nouă a lui Miriuță. La final temerile mele au fost spulberate, am avut parte de un meci chiar mai liniștit decât la Iași, unul pe care l-am dominat autoritar și în care cu greu putem vorbi despre vreo ocazie a Voluntariului. Așadar, primul pe care ar trebui să-l laud pentru victorie este chiar Miriuță, pentru rezolvarea inedită a problemei noastre din acest debut de campionat. Din nou am avut mijlocul la dispoziție, l-am câștigat autoritar, din nou am avut mai multe atacuri decât am fi visat (văzând cât de risipiți erau jucătorii noștri pe teren), iar antidotul pentru forța oponenților a fost viteza noastră deosebită care, gradual, a pus probleme tot mai mari adversarilor, dând naștere la ocazii și goluri. Nu vreau să transform discuția într-una Pelici vs. Miriuță, fiecare antrenor cred că are meritele sale incontestabile și nu ar trebui să-i punem în balanță. Deși e poate prematur, cred că Miriuță are meritul de a fi riscat, asta și pentru că la vremuri disperate se cer soluții disperate. Pelici, făcând pregătirea de vară și având încredere în echipă, a ezitat prea mult să facă o asemenea schimbare radicală, s-a atașat și a crezut prea mult în stilul consolidat al echipei, fiind probabil convins în validitatea soluțiilor propuse de el. Iată că nu simpla schimbare a antrenorilor a produs șocul la echipă, ci această tactică absolut șocantă, prin felul uimitor în care ea funcționează. S-o vedem însă pe mai departe, în următoarele 2-3 meciuri. Probabil știe și Miriuță că există antidot pentru ceea ce jucăm acum și că un antrenor conștiincios i-ar putea veni de hac. Deci e nevoie de un plan B. Dar, planul A ne-a adus deja primele 2 victorii legate.

Dintre jucătorii de azi, remarcații mei ar fi N’kololo, Blănaru, Petrescu, Mijuskovic și Pârvulescu. Congolezul, chiar dacă la început a părut cam dezinteresat, alergând mai mult pe vârfuri, și-a dat apoi drumul și, împreună cu Blănaru și Petrescu au alcătuit o mașinărie teribilă, de deschideri, viteză și centrări. Cred că e foarte bine că am trecut din nou la a pune apărarea pe primul plan. Tragem adversarul către noi și, precum la judo, îl trântim apoi pe Tatami, prin aceste contraatacuri, folosind exact forța cu care el vine peste noi. În loc să pasăm așezat, la picior, să căutăm spații milimetrice printre apărători, e mai simplu să aruncăm mingile la urmărire, pentru că cel puțin Blănaru chiar are această calitate excepțională a vitezei și a pasei. Îmi aduc aminte și de meciul de la Iași, atunci când a centrat excelent la ratarea uriașă a lui Tsoumou, iar azi a dat o centrare de senzație, cu 2 adversari pe el, la faza la care N’kololo a lovit bara. Am revenit oarecum la tactica jocului de contraatac de anul trecut, din divizia secundă, bineînțeles, în condițiile de primă ligă, în care ne bucurăm de orice punct smuls.

Jucătorul meciului de astăzi este însă muntenegreanul Mijuskovic, pe rolul său clar și elegant de libero. Absolut tot ce a trecut de liniile noastre defensive era măturat de liderul apărării noastre. Sunt curios cât va trece până îl vor remarca echipele din campionatul nostru, până vor începe să apară ofertele pentru el. Iar pe lângă el, iată că a crescut și Pârvulescu, cel pe care nu-l vedeam foarte sigur pe el, până acum. Dacă Dandea a trebuit odihnit, iată că avem resursă defensivă pe bancă, suficient de competentă. Totuși, dacă vom continua cu 3 fundași centrali, ar trebui să ne gândim serios la a mai aduce un fundaș central de meserie, de folosit în caz de accidentări sau suspendări ale titularilor.

Remarc de asemenea și evoluția oamenilor veniți de pe bancă. Personal cred că Tsoumou ar fi trebuit odihnit azi, la 2-0 nu mai trebuia și el forțat, să nu fie în pericol de accidentare. Probabil Miruță n-a vrut să riște nimic, să scape deloc meciul din mână. Totuși, mai degrabă trebuia mers pe jucători care au jucat mai puțin până acum, așa cum au și fost introduși Moreira și Kuca. Ambii se vede că sunt un pic cam dezorientați pe teren, dar, chiar și așa, la Kuca cred că am văzut cu toții o anumită dezinvoltură, dată probabil de talentul nativ. În doar 10 minute jucate a dat deja un gol (făcut cadou de Tsoumou), dar pe el l-aș remarca mai mult pentru stilul de alergare-demarcare, pentru felul în care pasează. Abia aștept să-l văd mai des pe teren.

În fine, azi nu ne putem plânge, după minutul 30 jocul a fost la discreția noastră, am avut ocazii și am fi putut avea chiar și mai multe, pe contraatacuri. Golurile au venit fix atunci când am avut nevoie de ele, înainte și imediat după pauză și, totodată, s-a mai rupt și un mit: am primit primul penalty din acest sezon – la un henț ce nu poate fi contestat. E drept, dacă ataci, dacă duci mingea în careu mai mult, inevitabil apar și penalty-urile.

Un singur minus găsesc astăzi, la jocul de pase pe jos. Prea multe pase s-au dat în mod periculos, de pe margine înspre centrul terenului – greșeli care pot fi fatale în meci. Atât Antonov, cât și Company ar trebui să fie mai atenți la asta. În plus, mi-aș dori ca estonianul să riște și pasa în față. Înțeleg că rolul său este să dea siguranță, să așeze echipa, să paseze stânga-dreapta, să mute focusul acolo unde e densitatea de jucători, dar ar trebui să-și asume și rolul lui Dâlbea, cel care pune uneori mingile în adâncime.

Dar, hai să luăm lucrurile așa, cu bune și rele. Meciuri perfecte nu sunt. Iar față de demoralizarea ce ne cuprinsese acum o lună, suntem pe un trend foarte optimist, unul care cred că ne dă speranțe să fim și la anul în prima divizie și, cine știe, măcar atunci să fim acasă, la Sibiu.

Bravo, băieți! Un meci excelent care trebuie neapărat continuat și cu Sepsi, un adversar mult mai puternic, mai mobil.  

Albu

Lasă un răspuns