Mai mult decât noroc

Cu siguranță, cel mai bun meci din prima divizie de până acum! Nici cele mai optimiste gânduri nu cred că ar prevăzut acest rezultat, această desfășurare a evenimentelor. Cum zicea și antrenorul Miriuță, echipa s-a dus să ia măcar un punct însă, mai important, s-a dus să lupte. Pentru cei care văd doar rezumatul meciului, pare că a fost o comedie a gafelor, a cadourilor făcute adversarilor. Nimic mai eronat. A fost o luptă, de la un capăt la altul, una în care sibienii au fost mai serioși și mai implicați, nu s-au culcat pe-o ureche nici chiar când scorul devenise 3-1 pentru noi. Așa se poate înțelege întoarcerea scorului după pauză, atunci când, evident, gazdele au revenit de la vestiare relaxate, aproape sigure că o echipă cu sistemul acesta învechit – 5-3-2 – nu va putea să le pună probleme reale în atac. Ei bine, iată că ”noul-vechi” sistem a mai făcut o victimă, de data asta una net superioară nouă.

Sigur că și norocul a contat în economia meciului, pentru că golul dat în 8 secunde echivalează cu matul în 4 mutări de la șah – care se poate da doar cu neatenția adversarului. Ca să nu mai vorbim despre bâlbâiala portarului lui Sepsi, de la golul doi. Dar haideți să vedem lucrurile și altfel: faza cu egalarea de la reluarea jocului arăta iureșul în care ai noștri au pornit: mișcări clare, precise, plecare ca un val peste oponenți. Iar la golul 2 este și munca lui Tsoumou care a sprintat decis pe portarul advers, determinând astfel greșeala. La fel și la penalty-ul de la golul 3, unde Dumitriu stătea la pândă pentru mingea ce a sărit dintre 2 adversari. Putem privi deci norocul, dar putem privi și munca noastră care a construit norocul.

Dincolo de noroc, eu v-aș indica să vedeți îndârjirea cu care s-a luptat. Derulați înapoi spre prima repriză. Probabil că multora jocul de la 0-0 nu le spune mare lucru. A fost încâlcit, fără faze de poartă, mingea trecea rapid de la o echipă la alta. Păi tocmai asta e! Hermannstadt a mers acolo în primul rând pentru egal, iar faptul că n-au fost faze de poartă arată cât se poate de clar că băieții noștri și-au făcut foarte bine treaba. Remarcați îndârjirea cu care s-a luptat, felul în care s-a făcut dublajul defensiv, în care s-au băgat alunecările și mai ales exactitatea jocului defensiv, asta mai ales în condițiile în care lipsea Mijuskovic- fapt vizibil la anumite situații mai iuți. Cred că echipa noastră a trecut, în sfârșit, peste condiția de nou-promovată, s-a integrat în peisajul primei ligi, a căpătat mai multă încredere în sine, drept pentru care și intervențiile la minge sunt mai exacte, mai curate. De aceea cred că meciul de la Sfântu Gheorghe nu trebuie privit doar din perspectiva întoarcerii de scor din a doua repriză ci după cum s-a luptat constant, serios, mai cu seamă în prima repriză.  Iar această luptă a noastră de la 0-0, chiar dacă urâtă din perspectiva spectatorului neutru, pe mine mă face mândru de spiritul Hermannstadt. 

Să ținem cont și de valoarea adversarului, de lotul pe care covăsnenii îl au la dispoziție. E o echipă sudată, care, chiar dacă acum sunt într-o perioadă de lipsă de formă, poate emite pretenții pentru play-off.  Da, i-am învins și în tur, în prima etapă, dar atunci ei nu erau deloc omogenizați. Acum au fost însă cu totul altele coordonatele, iar Hermannstadt-ul nostru are meritul de a se fi luptat de la egal la egal cu o echipă mai bună decât ea. Aici este victoria lui Miriuță în fața lui Neagoe, mai ales că de-acum efectul surpriză al tacticii defensive cred că a trecut. Orice antrenor advers știe ce joacă Hermannstadt-ul și ar trebui să știe și cum să contracareze. Ei bine, Neagoe nu a știut și e cu atât mai grav pentru el cu cât a avut meciul în mână grație golului venit din senin, fix înainte de pauză. Pe de altă parte, Miriuță a văzut problemele defensive ale covăsnenilor, mai cu seamă la nivelul fundașilor centrali și la portar. Mă așteptam să fie speculate aceste vulnerabilități din faze fixe, dar iată că și jocul cursiv ne-a fost de ajutor.  

Dar ca să ajungi să te gândești la atac, trebuie să rezolvi mai întâi apărarea. Se vede treaba că această tactică defensivă dă mult mai multă stabilitate echipei noastre. Știindu-se cu spatele acoperit, jucătorii noștri își permit să fie mai expresivi pe teren, să privească mai mult înspre poarta adversă. Se vede că avem mai mult curaj, pasăm mai bine și, foarte important, mai puțin spre propriu portar. Dacă pe vechea tactică ne exasperau pasele date înapoi la Căbuz, pentru degajare, ieri nu cred că am văzut mai mult de două astfel de pase tot meciul.

Iar stabilitatea apărării este și ea de lăudat. Vorbim și de perioada de 0-0 dar mai ales de cea în care eram în avantaj. Ieri la 2-1, Sepsi a avut o singură ocazie toată repriza a doua, la lovitura liberă a lui Nouvier. În rest, o dulce amorțire a jocului, un asediu al lor în fața zidurilor noastre, însă un asediu în care trecerea timpului îi avantaja pe cei ce erau baricadați în cetate, ne avantaja pe noi. Credeam că va fi o problemă mare lipsa lui Mijuskovic. Într-adevăr, s-a văzut că apărarea se mișcă un pic mai greoi, dar cum-necum, s-au acoperit unii pe alții, iar Dandea a reușit să suplinească lipsa muntenegreanului. Un mare plus pentru Pîrvulescu, mult mai vizibil și mai util, mai cu seamă o bulinuță de apreciere pentru alunecarea minunată prin care l-a blocat pe Nouvier la cea mai mare ocazie a gazdelor din prima repriză, la 0-0.

Remarcații partidei de ieri cred că ar trebui să fie Tsoumou, Dumitriu și Dâlbea, culmea, cam aceiași din meciul de la Iași și cam pentru aceleași motive. Tsoumou extrem de bătăios și puternic pe picioare, încă n-am văzut vreun adversar să-l dea jos în dueluri umăr la umăr. Ca să fie și mai bună rețeta, pare că știe să țină bine de minge, suficient cât să vină întăririle din spatele lui. O muncă de pivot exemplară! Dumitriu, pe lângă golul dat, pe lângă penalty-ul scos la golul 3, a fost din nou minunat prin efortul de pe teren, de pe tot terenul, când la un careu, când la altul. El este unul dintre cei care dau impresia aceasta de joc muncit al sibienilor. Iar celălalt este, cu certitudine, Dâlbea. Căpitanul nostru cred că este un model pentru coechipieri. La 37 de ani aleargă şi în minutul 90 pe tot terenul, joacă pe postul unde se muncește cel mai mult. Un om dintr-o bucată, care pune osul în modul cel mai serios posibil. Cât de serios și câtă siguranță degajă s-a văzut și la penalty-ul bătut de el. Tare și suficient de bine plasat, astfel că portarul nu putea para, nici chiar ghicind colțul.

N-am zis mai nimic despre Căbuz. Golul încasat de portarul nostru putea să rupă echilibrul. Ştiţi, mai etapele trecute, când luam un gol, totul se dădea peste cap. Ce durea cel mai tare era cum alergam în van să recuperăm un gol, să recuperăm un amărât de 0-1. Am fost tare curios (şi sceptic, recunosc!) să văd cum vom recupera acest 0-1, având tactică defensivă. Tactică defensivă, dar atitudine ofensivă, atitudine de luptă! Nu l-aş pune la zid pe Căbuz. Posibil că la primul gol a fost mascat, faptul că era deplasat înspre dreapta pe linia porţii spune că probabil încerca să găsească un culoar pe care să vadă mingea. Totuşi, şutul a venit cam pe mijlocul porţii, deci golul îi cade portarului în cârcă. Dar astea sunt lucruri de iertat, pentru că în rest Căbuz e şi el omul care dă liniştea apărării. E un portar care nu te face să tremuri în situaţiile uzuale (care fac cam 90% din treaba unui portar), atunci când situaţia impune să aibă priză la minge sau să respingă corect, în lateral. Iar asta contează enorm mai ales pentru fundaşi – să ştie că se pot baza pe omul din spatele lor. .

Victoria asta ne dă aripi. Recunoașteți că v-ați uitat să vedeți câte puncte ne separă de play-off ( 😃 ) ! Gândiți-vă cum ar fi fost acum ca următorul meci să se fi putut juca la Sibiu. Câți oameni s-ar fi îngrămădit la stadion, chiar așa, cu o singură tribună funcțională? Imaginați-vă ce ar putea face jucătorii ăștia ai noștri având suportul unui public de 5-6000 de oameni, obișnuit, chiar și de la baschet, să se implice, să își ducă echipa spre victorie. Dar gata cu imaginația, să revenim în lumea noastră concretă şi crudă. Trebuie să rămânem cu picioarele pe pământ. Modestia e bună, căci ea te face să muncești mai mult, să fii mai concentrat. Ne-am dus la Sepsi pentru un punct și ne-am ales cu încă 2. La fel trebuie privite lucrurile și acum, după seria asta de victorii. Ne-am dovedit că putem să luptăm de la egal la egal, că avem față de prima ligă, dar așteptările trebuie realist proiectate, mai cu seamă că jucăm mereu în pribegie. Munca echipei și sprijinul suporterilor să fie constante, indiferent de ce s-ar întâmpla, iar apoi, fiecare punct din clasament e un bonus la asta.

Albu

 

Lasă un răspuns