Înapoi cu picioarele pe sol

Răsfățul ultimelor rezultate s-a sfârșit abrupt, pe terenul codașei. Să recunoaștem că deja, din imboldul dat de invincibilitatea din ultimele etape, mulți ne cam luasem avânt și ne uitam cam des, măcar cu coada ochiului, spre play-off, uitând de limitările cu care Hermannstadt-ul se luptă: statut de nou-promovată, lot de jucători limitat valoric (deși plin de însuflețire pe teren) și mai ales lipsa stadionului propriu. În condițiile astea există o matematică a realității, există limitări pe care nu le poti întrece la nesfârșit. Nici măcar inovația tactică a lui Miriuță, asta cu 5 apărători, nu avea cum să meargă mereu, era de așteptat să fie învinsă fie de un antrenor capabil, de o echipă tare sau într-un meci lipsit de șansă. Și iată  că s-a întâmplat, probabil în meciul în care ne așteptat cel mai mult la o victorie, atunci când întâlneam ”victima” noastră favorită de până acum, Voluntariul. A fost un ”Gadze” – Oaspeți 2-0 destul de sec, dar care ascunde în el multe situații în care soarta meciului ar fi putut fi cu totul alta.

Acum cel mai important ar fi să nu dramatizăm. E nevoie de mult echilibru în a digera acest rezultat și mai ales acest vis întrerupt atât de brusc. Trebuie să luăm lucrurile cu realism, să nu lovim în jucătorii pe care-i lăudam mai meciul trecut, să nu decretăm soluții radicale, de disperare, ci să ne ridicăm cu mult calm după această piedică, să ne scuturăm de praf și, pur și simplu, să pășim mai departe. Trebuie  să acceptăm faptul că știm să interpretăm o singură partitură tactică, iar când aceasta nu funcționează, deznodământul este ca cel de la Voluntari. Mai cu seamă că urmează de-acum confruntările cu echipe mai tari, trebuie să fim pregătiți și pentru bine, dar și pentru rău, căci echipa ne-a dovedit că poate și de unele, și de altele.

Meciul cu Voluntariul a fost iarăși unul pus în umbra audiențelor, unul care nu apare în presa sportivă. A fost înghesuit marțea, la ora la care încă mulți suporteri mai erau la serviciu, ba mai mult pentru sibieni, la concurență și cu meciul de baschet al CSU-ului. Cum să te împarți, ca sibian, între cele două?! În plus, pentru a complica și mai mult lucrurile, s-a mai jucat și la o temperatură sub limita înghețului, în condițiile în care gerul și mingea pișcă mai tare, în care contactele dor mai mult. Iar de acum, în decembrie, tot condiții de astea vor fi, căci România nu a renunțat la iarnă și la ger de dragul fotbalului. Ținând cont de cum arată multe terenuri, probabil că o pauză de iarnă mai lungă ar fi mai bună.

Dar să revenim la Voluntari. Partida a fost pur și simplu o balanță care se putea înclina de fiecare parte. Am avut noi ocaziile în prima repriză, le-am ratat, apoi am fost pedepsiți în partea a doua, fără putința de a mai recupera – știm povestea asta, am mai cunoscut-o și în alte partide din acest campionat. Diferența era că, de la venirea lui Miriuță, ocaziile mari se marcau, asta a adus punctele. La fel și acum, dacă Blănaru marca la cele două mari ocazii avute în prima repriză, acum vorbeam mai mult ca sigur de alt deznodământ, unul care ne prelungea iluzia noastră de super-echipă. Să păstrăm însă modestia și seriozitatea și să exersăm mai mult finalizările – pentru că ceva ocazii am avut și în acest meci.

A fost o înfruntare între doi antrenori buni, având amândoi la dispoziție loturi de jucători sub valoarea lor. Bergodi nu este deloc un novice, asta se știa de mult. Cred că el a citit cel mai bine jocul nostru și a știut să-l contracareze. A dus mai mult acțiunile în lateral, ne-a obligat să ne lățim echipa și a profitat de faptul că mijlocașii, în sistemul folosit de noi, nu pot dubla fundașii noștri de bandă. De aceea a și avut de destule ori spații mari pe benzi. Din fericire, mai toate centrările de acolo au fost gestionate calm de fundașii noștri centrali. În prima repriză apărarea de 3 fundași a stat bine și a respins destul de exact fiecare minge. A fost însă suficientă o singură greșeală, pentru ca să apară golul. Când se lasă să vină prea multe centrări în careu, până la urmă una tot intră. Sigur, faza primului gol pare prostească, dar până acolo să vedem și câte mingi s-au respins, de multe ori libero-ul fiind esențial pentru a suplini un fundaș sibian ce fusese depășit. Bergodi a folosit bine ceea ce a avut la dispoziție, jucători cu înclinație spre partea tehnică, așa că a ținut mai mult de minge și a tot încercat centrările până i-au intrat. În fapt, Voluntariul e o echipă de respectat, nu e una echipă de luat în râs. Dacă nu ai un lot precum CFR-ul, cu valoare și experiență, nu ai cum s-o domini copios. Dar Voluntariul e o echipă cu o mare carență în apărare, pe care, din păcate, Miriuță n-a știut-o specula la maxim. Apărarea centrală le este solidă, dar foarte greoaie în mișcări. Nu cred că acum se impunea folosirea tot a lui Tsoumou, pentru a se lua la trântă cu Armaș și Balaur. Văzând și meciul ilfovenilor cu CFR-ul, dar și cum au apărut ocaziile noastre, observ că fiecare iuțire a paselor surprinde apărarea lui Bergodi. Dacă pe forță au făcut față foarte bine, au fost foarte nesiguri la fazele de joc iute, cu mari probleme de poziționare sau de închiderea spațiilor de pasă. Cel puțin pentru meciul acesta se impunea să gândim altfel tactic, să încercăm o soluție mai mobilă, mai flexibilă, Blănaru-Rusu și să încercăm să amețim apărarea adversă, bineînțeles, ținând mai mult de minge, de posesie.

Tot despre posesie, aș mai vorbi un pic, pentru că cel puțin în meciul acesta s-a văzut din nou problema mijlocului, a jocului combinativ la mijloc. Notez iarăși multe situații în care nu știm să pasăm sau, mai rău, pasăm înspre centru, extrem de periculos. O altă problemă ce pare că se ivește stă în degajările deseori slabe, neconvingătoare. Poate să fi fost modul în care s-a așezat Voluntariul pe teren, dar nu cred că a fost doar atât. Pur și simplu, din zona centrală, nimeni altcineva în afară de Dâlbea nu știe să dea pase pe spații aerisite, nu are calmul și siguranța rolului de dirijor. Cu o echipă ce ar sta în pressing pe noi, cred că am avea mari probleme.

Una peste alta e un moment cheie. O înfrângere ce trebuia să vină la un moment dat, dar esențial va fi acum felul în care vom gestiona situația. Putem să cădem în deznădejde, să ne pierdem aura de siguranță pe care ne-o făurisem sau putem să luăm fiecare meci cu seriozitate, fiecare etapă în parte, pentru a scoate cât mai mult din ea. Oricum, campionatul se decide abia în play-out, așa că până atunci încă mai e vreme de încercări, de eșecuri și soluții. Capul sus!

Albu

Lasă un răspuns