Ia și du-te în play-out!

Cu o victorie ne-a mai revenit inima la loc, așa-i? După suita de înfrângeri din acest an, cred că am fost cu toții foarte îngrijorați de soarta echipei. Atitudinea părea că dispăruse, jocul nu se mai lega deloc, transferurile noi păreau incapabile să aducă vreun plus. Ei bine, cred că azi întrezărim care a fost problema: pur și simplu până acum, în etapele din 2019, am dat de adversari prea tari, cu o clasă peste nivelul actual al echipei noastre. Există o realitate pe care n-o putem ocoli: oricât și-ar dori echipa noastră să câștige, chiar și dacă ar da 150% pe teren, tot nu ne putem lua la trântă cu echipe precum CFR, FCSB sau Craiova, nici măcar cu Viitorul sau Astra, echipe net superioare nouă prin investiții și condiții, valoarea lotului și, mai ales, valori individuale, jucători care pot rezolva un meci. Sunt echipe care, pentru nivelul campionatului României, par a avea toți așii în mână, iar noi abia dacă mai găsim câte un joker. De aceea sper ca victoria cu Iașiul să fie o dovadă, iar meciurile care vin, o confirmare: atunci când avem în față echipe de nivelul nostru dintr-o dată pare că avem și atitudine, și soluții, și, peste toate, scoatem și puncte. Cred deci că, pur și simplu, în primele meciuri decalajul valoric a fost prea mare, la care probabil s-a mai adăugat un decalaj moral, am tratat cu prea mult respect (sau teamă) adversarele.

Iată însă că succesul cu moldovenii ne-a restabilit, zic, încrederea în propriile forțe. Deși am avut în față un adversar care își juca ultima carte pentru play-off, ai noștri au părut mult mai siguri în exprimare, au obținut o victorie clară, nu atât prin scor (căci golurile au fost marcate pe final) ci mai ales prin numărul de ocazii și prin numărul de dueluri de joc câștigate. Echipa celor din Iași nu e una slabă, probabil că e un pic peste noi din punct de vedere valoric, dar ceea ce a făcut diferența a fost atitudinea echipei noastre, una care a revenit la parametrii din finalul lui 2018. Ai noștri, zdruncinați și de lipsa de rezultate din meciurile trecute, au început mai temător, au jucat la siguranță și au luat pulsul adversarului, pe urmă, pe măsură ce atacurile ieșenilor se stingeau după 2-3 pase, au prin curaj, au început să muște tot mai mult pe contraatac, au găsit și punctele slabe ale moldovenilor și au apărut și ocaziile. Dacă ne luăm după numărul de ocazii mari, scorul probabil ar fi trebuit să fie un 4 sau chiar 5-1 pentru noi.

Iar dacă meciul acesta s-ar rezuma într-o frază, aceasta ar fi ”Ia și du puncte, ia și du-te cu încredere în play-out!” Punctele sunt importante pentru că, după cum vedem, pentru noi aceasta a fost o primă etapă de play-out. Am câștigat 2 puncte (cu tot cu înjumătățirea), iar acum stăm la distanță de mai mult de 3 puncte față de buza prăpastiei spre liga secundă. Mai importantă cred că este încrederea recâștigată de echipă, golurile date, faptul că ne-am reconfirmat că făceam bine ceea ce făceam anul trecut, că nu am uitat cum se face, că mecanismul funcționează.

Meciul a stat sub semnul terenului denivelat, amănunt care a afectat însă prestația ambelor echipe. Pentru Iași asta a fost o problemă pentru jocul lor de pase, pentru noi a fost o problemă la execuțiile decisive, centrări sau finalizări mai sigure, cu mingea lovită mai în plin. Am remarcat, cred, cu toții modul mai rezervat în care am început partida, felul în care mai întâi ne-am recâștigat încrederea în apărare. După ce am bifat asta, am putut privi spre poarta adversă. De la un mod complet defensiv, a început să apară pressing-ul, tot mai puternic, tot mai avântat și au apărut și roadele. Cu un pic mai mult calm, puteam obține mult mai mult în prima repriză, mai ales că apărarea ieșeană a fost, pe alocuri, caraghioasă. Mă gândesc la ce puteam face cu sprinturile lui Blănaru pe benzi și la lipsa de precizie a centrărilor sale, la un Popovici care în situație de 3 contra 3 și el central, cu o mulțime de variante la dispoziție, alege să tragă moale la poartă, de la prea mare distanță. Sau, cel mai mult la ocazia uriașă a lui Blănaru, faza primei reprize, atunci când i-a furat mingea portarului advers la marginea terenului și a plecat vijelios spre poartă. Să fim înțeleși, acolo Blănaru are meritul de a fi zburdat ca un ghepard pentru a face din portarul Rusu o pradă (bietul portar al Iașului a fost un monument de nesiguranță tot meciul!), apoi a făcut totul bine până la momentul finalizării; având 2 apărători în față și cu unghi foarte închis, ar fi putut măcar să ridice privirea sau să-l vadă cu coada ochiului pe Tsoumou, liber în careul mare, cu toată poarta în faţă. O pasă spre colegul său ar fi asigurat probabil 95% golul. Din păcate, așa cum vedem și în alte situații, jucătorii noștri par crispați, lipsiți de lucididate în momentul execuției decisive.

Cu toate şansele ratate în prima parte, e meritul lui Miriuță de a fi știut să țină ritmul echipei și după pauză, ba chiar să-l crească, astfel încât jocul nostru a fost chiar și mai legat. Aș remarca aici disponibilitatea la efort a echipei, dar mai ales a atacanților, în continuă mișcare timp de 90 de minute. Dacă cineva mai are dubii la ce-i bun Tsomou, să vadă această partidă, cantitatea uriașă de efort pe care a pus-o, duelurile câștigate și prezența sa constantă pe pressing, chiar și atunci când nu este sprijinit pe cât ar merita de așezarea echipei. Din punctul meu de vedere, Tsomou a fost unul dintre oamenii care au făcut diferența azi. La fel trebuie văzut și cum s-a consumat Blănaru. Nu-i puțin lucru ca atacantul, atunci când pierde mingea în față, să vină cu adversarul chiar până în jumătatea proprie, să nu se lase până nu oprește contraatacul. Asta arată respect faţă de munca echipei, arată responsabilitate. Alt jucător remarcabil prin efort și execuții a fost Petrișor Petrescu, omul care a asigurat în principal tranziția de la mijloc spre atac. Remarcabile centrările sale, atât de la golul lui Jazvic, cât și de la marea ocazie ratată de Popovici. Un al treilea remarcat trebuie să fie Pîrvulescu, pentru modul sigur și eficient în care a acoperit un post foarte greu, mai cu seamă că până acum el nu a fost nicicând privit ca titular de drept al echipei. A fost ajutat foarte bine și de Stoica și, împreună cu Dandea, au securizat impecabil spațiul aerian din careul nostru. Când e liniște în propriu teren, altfel tratezi (sau ratezi) atacurile, nu?

Minusul rămâne în continuare tranziția căznită de la mijlocul terenului. S-ar putea ca o explicație să stea în cuplurile nou formate după pauza din iarnă. Pe ambele părți ale terenului avem transferuri noi, fie că vorbim de Mățel sau de Popovici. Ambii sunt ok pe posturile pe care au jucat azi, dar ambii au problema de a nu se putea sincroniza cu titularii ce le sunt puşi în pereche, cu Petrescu respectiv cu Tătar. În situația asta, fără dublajul din aceste cupluri, mijlocul nostru rămâne compus mereu din 3, nu reușim nicicum să avem 4 jucători pe acțiune, să avem mai mare densitate la mijloc, cum se reușea în iarnă. Ne descurcăm cu ceea ce avem și merge și așa, cu condiția însă ca adversarul să fie descoperit. Iar astăzi, ieșenii vrând neapărat să câștige, au fost mult prea descoperiți. Să vedem cum va fi atunci când vom da de Voluntari sau de Călărași, echipe care se apără ca noi.

Se poate vorbi de un pic de șansă la primul gol, de un offside la acea fază, dar să nu uităm situațiile similare cu doar câteva minute înainte, cu Blănaru oprit aiurea pe motiv de offise la o pasă formidabilă a lui Tsomou (una care n-a beneficiat nici măcar de o reluare). După cum a arătat tot jocul, Iașiul chiar n-ar trebui să se agațe de arbitraj. Au avut o singura ocazie mare, uriașă chiar, în minutul 84, dar, un ultim efort al lui Tătar, un pic de ”răzgândire” a mingii, ne-a scăpat din acea situație complicată. A fost singura dată când ieșenii au iuțit jocul și ne-au prins imediat descoperiți. În alte dăți ar mai fi vrut, ar mai fi putut, dar pădurea noastră de apărători a funcționat eficient. Nu e nicio rușine să jucăm defensiv și să avem atâtea ocazii de poartă, nu?

Acum lotul nostru de start s-a cam clarificat. Mai rămân 2 necunoscute, Mijuskovic sau Pîrvulescu și Dumitriu sau Popovici. Depinde de situație, cred că ambele variabile pot funcționa. Eu aș opta încă pe Dumitriu fiindcă îmi lipsesc finalizările lui. Popovici se vede că-i mai echilibrat pe ambele faze, că știe mai bine să paseze, dar este însă foarte firav la finalizare. Iar pozitia pe care el joacă e una care-l va aduce des să finalizeze, pentru că atât Blănaru cât și Tsomou cheamă mereu întăriri pe fazele lor de contraatac. Angrenajul general funcționează din nou la cotele normale, pare că recuperările merg foarte bine, iar noi trăim din aceste recuperări de la mijlocul terenului, pentru că de-acolo, din 2-3 pase, suntem în careul advers.

În debutul play-out-ului trebuie să fim foarte atenți la primele meciuri, pentru că ele vor da tonul. Două-trei meciuri neconvingătoare în primele etape și ajungem în mlaștină, probabil am putea intra în panică. Play-out cere concentrare meci de meci, cere eficiență în aducerea punctelor, cere să pleci ca din pușcă. E ca un tie break la tenis, unul în care îți poți asigura rapid salvarea sau poţi pierde lucrurile rapid de sub control. Dincolo de asta, să privim poza sezonului regulat, după ce toate echipele au jucat fiecare cu fiecare: locul 10, la egalitate de puncte cu Dinamo. Nu-i rău deloc pentru o nou-promovată, nu? Își imagina cineva la începutul sezonului că am putea fi aici, în condițiile în care toate meciurile s-au jucat în deplasare? Ei bine, pentru acest fapt, băieții noștri merită toate felicitările din lume. Dacă Hercule ar fi avut 13 munci de îndeplinit, nu 12, probabil aceasta ar fi fost a treisprezecea: să nu cadă în Tartar, luptând mereu numai în afara Greciei sale. Ei bine, eroii noștri au reușit! Iar de-acum, să înceapă olimpiada play-out-ului!

ALBU

Lasă un răspuns