Gaz mental

Cine e ultimul eliminat să închidă și gazul! Un meci al presiunii, al nervilor, al orgolilor și al dezamăgirii, un gaz mental, cu explozie pe final. Am avut un derby județean jucat, din nou, în afara județului, jucat ”mai în deplasare” pentru noi, cei din Sibiu, decât dacă l-am fi jucat la Mediaș. Presiunea a fost cu atât mai mare cu cât e început de play-out, iar un start bun ne-ar fi scutit poate de griji mai târziu. Așa însă avem toate motivele de îngrijorare, mai ales că orașul Sibiu nu a fost în stare să-și aducă echipa acasă, să o susțină cum se cuvine.

Având toată această încărcătură, cred că echipa noastră a cedat în primul rând psihic ieri, iar asta s-a văzut în nervozitatea arătată pe teren. A contat la asta și golul primit foarte rapid, fapt care a dat toate planurile tactice peste cap, au contat și arbitrajul aiuristic și adversarii provocatori (a se vedea cazul Bușu), dar cred că cel mai mult a contat lipsa de soluții și de luciditate din propriul nostru joc. De la 0-1 nu am văzut mai nimic care să semene cu o echipă care să arate că știe ce are de făcut, că are o logică de joc, iar acest aspect este de fapt cel mai îngrijorător pentru ceea ce urmează de-acum. Gândiți-vă că, în situație de 0-1 din startul meciului, abia în minutul 45, la lovitura de cap a lui Dandea, am avut prima ocazie cât de cât notabilă..

E drept, nivelul general al jocului a fost unul slab spre foarte slab. A fost fotbal pur de liga secundă, cum probabil vom mai vedea deseori în acest play-out. De fapt cam aceasta e atmosfera generală, ora de disputare a jocului mai aproape de matineu decât de prime time, stadioane goale, terenuri cu multe denivelări, iar fotbal, mai mult pe nimerite. Și, cu toate astea, ne dorim încă un sezon în prima ligă, pentru a putea depăși nivelul de acum.

Exprimarea echipei noastre a dezamăgit acum, nu am să o dau cu ocolișuri. Pur și simplu am văzut echipa crispată, incompletă. Mai întâi au pierdut complet startul de joc, acesta fiind și motivul golului încasat rapid. Apoi, nu am avut nicio acțiune construită central, doar ce s-a nimerit pe flancuri sau din contraatacuri. La foarte multe dintre acțiunile de atac ne-am mulțumit cu auturi, cornere sau faze fixe, care-cum s-au nimerit. Atacuri în 2-3 secvențe de joc. În situația asta, măcar dacă fazele fixe ar fi funcționat, ne-am fi scos, căci oportunități am avut suficiente. Gazul ne-a dat gol la prima fază fixă, dintr-o lovitură bătută așa cum trebuie. Noi am avut cel puțin 3 situații identice și în 2 situații încheierea fazei a fost un contraatac periculos pentru poarta noastră. La fel și la cornere, mingi plouate cumva pe careu, faze fixe fără scheme clare. Îmi aduc aminte cum într-o vreme încercam prelungirea de pe scurt la corner. Acum însă nimic.

Totuși, e oarecum scuzabil acest sistem de joc speculativ pentru a doua repriză, pentru că având un om în minus doar așa se mai putea presa poarta adversă, doar din faze fixe. Ceea ce este însă grav este felul repetat în care pierdem mingea după fazele fixe și modul lent în care reușim să revenim în apărare. Adversarii au avut multe oportunități de contraatac și ar fi putut rezolva foarte lejer meciul în astfel de momente. Problema stă însă, știm bine, în prima repriză atunci când în situație de echilibru numeric nu s-a arătat mare lucru, când cei 3 de la mijloc rareori au plimbat între ei mingea, iar lansările în adâncime, cu Blănaru și Tsomou izolat nu ne-au făcut decât să câștigăm teren ca la rugby. Soluția Dumitriu, Popovici, Dâlbea a fost cea mai bună a momentului, dar se vede că nu funcționează. Acum, după cartonașele roșii, Miriuță va trebui să inventeze altceva și, cine știe, soluțiile disperate uneori chiar reușesc!

La capitolul voință n-am însă ce să le reproșez alor noștri. Au pus efort, s-a alergat mult și trebuie apreciat faptul că au atacat mai mult în inferioritate numerică decât în prima repriză. Poate că șocul eliminării căpitanului și situația de ”acum e totul sau nimic” i-au trezit și i-au făcut să își dea și ultimele resurse de energie și concentrare. Cu puțin noroc puteam chiar egala, mai ales că Gazul a fost o echipă fricoasă, care, în loc să controleze jocul, să plimbe mingea, s-a retras în defensivă în fața unei echipe în inferioritate numerică. Au avut și ei multe ocazii de contraatac, cu spații uriașe în terenul nostru, dar nu au știut să rezolve meciul. De prin minutul 60 medieșenii ar fi putut face asta, fără probleme.

Nu vom ști niciodată cum ar fi arătat acest meci jucat la Sibiu. Probabil că există o stare de tensiune în cadrul echipei, pentru că, în fapt, este nedrept ce li se întâmplă. La Sibiu, cu un stadion plin, probabil toți nervii s-ar fi transformat într-o motivare pozitivă de genul celei de anul trecut, din Cupă. Cu toate acestea, filmul cartonașelor și al durităților din acest meci rămâne la bunul plac al arbitrului. Putem face o lungă discuție despre eliminarea lui Dâlbea, deși la fel de bine aș zice și de intrarea lui Olaru asupra lui Stoica, petrecută cu doar vreo câteva minute înaintea duelului cu Dâlbea. Acolo Stoica s-ar fi putut alege foarte ușor cu o ruptură de ligamente. În sport nu doar urmelor crampoanelor ar trebui să impresioneze, ci intenția și atenția pentru adversar. Nu aș vorbi prea mult despre duritățile din meciul de ieri, însă pentru cazul jucătorului bușit, Bușu, aș face o excepție. Comportamentul acestui jucător pe durata întregii partide a fost sub orice cuvinte. Trebuie urmărit modul în care constant a provocat, a exagerat și s-a văicărit tot meciul, cu mult înaintea incidentului cu Dandea. Deși nu încurajez astfel de gesturi în fotbal, pot să înțeleg cum Dandea n-a mai răbdat ci s-a dus și l-a executat scurt, într-un moment în care medieșeanul era, din nou, cu gura mare. Păcat însă că Dandea n-a mai așteptat totuși 10 minute, să nu rămânem chiar cu 2 oameni în minus pe teren. Și, la fel de păcat, un astfel de cartonaș roșu s-ar putea să se lase cu o suspendare mai mare de 2 etape pentru un jucător esențial pentru noi.

N-avem ce face, trecem mai departe. Momentul e dificil, s-au acumulat nervi, frustrare, se va strânge și clasamentul, cu zona retrogradării venind mai aproape de noi. Urmează două meciuri în deplasare din care trebuie să aducem puncte, altfel situația va deveni de-a dreptul critică. Play-out-ul e ca un mers pe sârmă. Am pus primul pas greșit, dar ne putem echilibra rapid, cu mai mult calm, siguranță în propriile forțe și planuri de rezervă în joc. Fiindcă, dacă tragem mereu o singură carte, este greu de crezut că aceasta va fi des cea câștigătoare.

Albu

Lasă un răspuns