“Fură” egali!

Am fi putut vorbi despre meciul din Bănie ca despre o mică izbândă în fața unui adversar tare, ca despre primul punct adus din deplasare – nu că cele de la Mureș n-ar fi tot din pseudo-deplasări. În schimb, amintirea acestei partide va fi păstrată de grosolanele erori de arbitraj, unele mai grăitoare, prin ridicolul lor, decât scorul. Când apar astfel de decizii strâmbe, nici nu mai contează scorul; poți câștiga sau pierde; faptul că s-a greșit la foc continuu și atât de grav este mai important, mai ales cu cât vorbim deja de o tendință constantă. Deja e a nu știu câta situație de greșeli de arbitraj împotriva noastră, toate cu greutate la cântarul meciurilor. Până acum nu avem niciun penalty dat nouă, nu avem nicio eliminare dată adversarilor, dar sancțiuni greșite date împotrivă – cu duiumul. E de înțeles că un arbitru poate greși, dar deja vorbim despre rafale, despre o ciuruire constantă de natură să distrugă încrederea și așa firavă a echipei în propriile forțe. Ne lăsați și pe noi să jucăm echitabil în campionatul ăsta?!

Pentru meciul de față, vorbim despre cel puțin 3 situații decisive: penalty-ul SF dat într-un moment perfect pentru craioveni (exact înainte de pauză), neeliminarea lui Bancu atunci când i-a tras o palmă evidentă lui Dumitriu – un gest golănesc care merită pedepsit și după meci, la comisii și apoi eliminarea lui Dumitriu, decizie cel puțin superficială. Fiecare parte implicată se poate scuza: craiovenii pot spune că nu ei au arbitrat, iar arbitrul poate spune că a fost păcălit. Eu aș spune că vorbim despre complicitate: arbitrul, pentru că avea datoria să vadă aceste lucruri evidente, să fie ajutat și de asistenți, iar jucătorii craioveni pentru că pe toată durata meciului nu au făcut decât să exagereze contacte, să plonjeze ca avioanele în careu, să ceară lovituri libere și să se certe și să pună presiune pe arbitri. Din multe încercări de păcălire a arbitrilor, iată că le-au și ieșit câteva momente, fix cât să schimbe soarta meciului. Deci vina e împărțită și trebuie asumată. Iar cu Craiova, indiferent de play-out/play-off, sigur ne vom vedea în iunie, la Sibiu: la Festivalul de Teatru!

Există și o mică parte bună în întâmplarea de azi: suita de decizii a fost atât de gravă încât acum cred că toată lumea va urmări mai atent arbitrajele de care are Hermannstadt parte. Sigur, nu există garanții că rezistam 90 de minute cu 1-0 pe tabelă și pe două linii de apărare, dar măcar muream sau trăiam pe mâna noastră. Și câtă nevoie am fi avut de victorie!

Chiar și așa, punctul luat de la Craiova e o vitamină de moral. Să nu uităm cu cine am jucat, care e diferența de bugete, de cote, de spectatori… Să nu uităm că în finala Cupei nu am avut nicio șansă cu Craiova, dar să observăm și că de atunci loturile s-au mai schimbat, echipa noastră a mai crescut. Faptul că ne-au înghesuit în jumătatea noastră de teren nu ar trebui să ne rușineze. A fost un lucru asumat, ce ținea de tactică, de revenirea, zic eu corectă, la soluțiile bune din sezonul trecut: se renunță la posesie, se joacă pe mingi aruncate pe un vârf și prelungite spre celălalt (că doar Dâlbea e expert în a arunca mingi lungi), se apropie liniile și, de ce nu, se încearcă chiar și pressing cu recuperarea mingii sus. Revenirea lui Pelici la acest sistem și la “Gemenii golului, Blănaru-Rusu” e poate cea mai utilă lecție tactică de azi. Să nu uităm aspectul jocului, senzația de adormire a meciului. Fără acel penalty, cred că mai rămâneam mult și bine la 1-0 și poate, cine știe, mai mușcam o dată pe contraatac. În campionatul României nu posesia e esențială, nu spectacolul. Pentru posesie trebuie jucători valoroși și scumpi – nici măcar CFR-ul nu are așa ceva. Să nu uităm cum au câștigat ei campionatul sezonul trecut, cu mingi lungi, “tare și pe-a doua” și apoi cu anestezia jocului în apărare. Categoric, cred că putem face asta și noi, mai ales fiindcă pentru joc de posesie nu avem resurse fizice, nici tehnice și nici de sincronizare. Nu e nicio rușine să ai 1-0 pe tabelă și să te aperi, așteptând ocazia potrivită să o zbughești iarăși pe contraatac. Da, e drept că sunt diferite condițiile față de divizia secundă, pentru că împotriva echipelor de prima ligă e mult mai greu să te aperi avansat, să blochezi unu la unu. Trebuie dublaje, trebuie linii apropiate de careu, trebuie omorât jocul. Dar chiar și așa, pe caz concret, azi cu Craiova băieții lui Pelici au stat foarte bine. O echipă precum cea a oltenilor să nu aibă decât 1-2 ocazii pe repriză nu-i puțin lucru!

Cât de bine a așezat Pelici echipa ne-o arată și  fazele tactice, golul dat după schemă din corner și mai ales repetarea schemei cu aproape același succes câteva minute mai târziu. Sigur că am dori cu toții mai mult, să vedem mai mult curaj, mai puține mingi bubuite la întâmplare, din apărare, să ținem de minge și să urcăm liniile mai sus. Vin și astea pe parcurs, deocamdată să nu uităm că sufeream de o problemă de încredere cauzată de șirul acesta interminabil de înfrângeri la scor strâns. Poate în meciul următor vom ține mai mult de minge, vom înfige și a doua săgeată – căci mereu se vede că am fi în stare să facem și 2-0, poate vom pasa mai mult, mai logic și mai aerisit și mai puțin înapoi spre Căbuz. Încrederea se dobândește, meci cu meci și trebuie ajutată și de condiții corecte, de pildă de arbitraj sau de suportul propriului stadion.

Singura problemă pe care o văd clar de rezolvat acum este gestionarea mișcării în apărare, a centrărilor spre inima apărării noastre. L-am văzut pe Stoica tremurând la câteva intervenții și mai ales pe Tătar, cu două intervenții nesigure. Să recunoaștem cu onestitate că la faza penalty-ului Tătar negociase greșit traiectoria unei centrări, sărise pe sub minge și s-a scos singur din joc. În mod normal, craioveanul trebuia să înscrie, poziția era extrem de simplă, nu avea nevoie să  simuleze penalty-ul. Trebuie să lucrăm mai mult la aceste mingi aruncate direct spre careul nostru, la sincronizarea fundașilor centrali cu cei laterali. S-au văzut și cu FCSB-ul găuri pe axul central, s-au văzut și acum. Dar s-a mai văzut ceva îmbucurător: un Hermannstadt care învață, care schimbă din mers, unul suficient de versatil, de adaptabil.

Avem două săptămâni să clădim pe încrederea dată de acest egal scos în condiții foarte ostile, să construim mai multe faze, posesie, cursivitate și pregătire fizică, apoi vor veni și puncte mai multe în campionat. Hai că se poate!

Albu

Lasă un răspuns