Bulevardele Bucureștiului

Moment de tras aer în piept. Respirat adânc și oftat cu năduf. Îți iei două minute și te calmezi, apoi încerci să judeci lucrurile la rece. Pentru că rezultatul de azi trebuie în primul rând înțeles și acceptat, digerat, apoi trase niscaiva învățăminte din el.

Cred că era de așteptat ca seria de rezultate fantastice ale Hermannstadt-ului să se întrerupă mai devreme sau, de preferat, mai târziu. Așa au loc scurt-circuitele: brusc, neanunțat și cam brutal, pentru că nu le mai poți face nimic. După atâtea rezultate bune, cu echipe mult peste puterile noastre, cred că uitasem gustul amar al înfrângerii, mai ales pe cel amestecat cu senzația de neputință. Dar asta este, dragi suporteri sibieni, să admitem că există niște limite, că e până la urmă o diferență mare între echipa de pe locul 2 față de o nou-promovată. Am fost cruțați de înfrângere etapa trecută, când norocul a jucat în echipa noastră, dar astăzi șansa a îmbrăcat tricoul adversarilor în tot ceea a însemnat momentele golurilor, indisponibilități și forma unor jucători ai Sibiului.

Sigur că maniera de joc de azi ne-a dezamăgit pe mulți. Ne-am cam învățat cu binele, eram obișnuiți să vedem o echipă care luptă eroic, în care se dublează câte doi și chiar trei jucători deodată, o formație care mănâncă terenul. Pe Arena Națională n-am văzut mai nimic din astea, ba încă am văzut multă fragilitate atât defensivă cât și ofensivă, timiditate transformată parcă chiar și în frică. Avem multe de spus, multe de criticat, dar s-o facem punctual, doar pentru acest episod nefericit. Ne iubim echipa și nu se cuvine dăm în ea atunci când este jos. Vedem doar greșelile de acum și încercăm să învățăm din ele.

Dezarmantă în meciul de astăzi a fost prima jumătate de oră. Din ea avem cel mai mult de învățat pentru că acolo e cheia lucrurilor ce trebuie remediate. Dacă eram la box probabil se declara K.O.-ul după 20 de minute. A fost o primă jumătate în care meciul a început direct de la 0-1, în care nimic nu s-a legat. Spații mari în apărare, (bulevarde chiar!), alergătură neputincioasă pe pressing, pe recuperarea mingii. Nimic care să semene cu meciurile anterioare ale Hermannstadt-ului, nici măcar cu cele din startul sezonului în care colecționam, una după alta, înfrângerile. Să vedem de unde a venit asta.

De fapt meciul cu FCSB a început de la Cluj, din momentul accidentării grave a lui Company. Din acel moment noi am rămas fără fundaș dreapta. Degeaba a fost transferat Mățel, căci un jucător abia adus nu poate fi aruncat direct titular în formula de start. Așa că, iată, direct din acest motiv, au apărut 2 improvizații: Tătar a fost singurul care a putut prelua banda dreaptă a defensivei, iar pe stânga a fost preferat Popovici – asta deși din meciul cu CFR arătase multă nesiguranță pe acel post. Nu mai vorbim aici de perioada lui de la Dinamo, da? Apoi, apărarea centrală a fost neschimbată, ca la meciul anterior, deși cu CFR-ul nu putem spune despre această formulă că a strălucit. Soluția cu Dâlbea și Dandea fundași centrali parcă nu e tocmai fericită, pentru că niciunul dintre cei doi nu e fundaș central de meserie – sunt mijlocași defensivi polivalenți. Însă Dandea a dat deja randament pe acel post, e o soluție deja probată, iar Dâlbea înțeleg de ce a fost pus să joace acolo: pentru că altfel, dacă era avansat căpitanul nostru spre mijloc, Miriuță trebuia să renunțe la Pedro Moreira. S-a considerat probabil că Moreira e mai util pe teren decât Mijuskovic. Uite așa, am bifat a treia improvizație. Iar apoi mai adăugăm și doi jucători care au debutat azi, Offenbacher și Jazvic, niciunul strălucitor. Austriacul – schimbat la pauză, iar Jazvic cu puține reușite și cam mulți nervi. Iată deci, explicația simplă, 5 posturi cu improvizații sau debuturi, lucru care au afectat în mod cert angrenajul echipei.

Urmarea a fost un început timid, speriat. În primele 3 minute, până s-a luat primul gol, nici măcar n-am apucat să punem piciorul pe minge, nici măcar nu s-a ieșit din jumătatea proprie. Apoi faptul că iei și autogol chiar în startul partidei demoralizează, zdruncină și mai tare încrederea. Ce a urmat a fost o încercare de a ne regrupa din mers. Tactica de la vestiare s-a dat din start peste cap, jocul de contraatac a trebuit să fie adaptat spre unul de posesie ce părea imposibil, care ne-a ieșit abia atunci când FCSB-ul a redus turația. La început părea o luptă complet inegală, în care aproape toate atacurile gazdelor ajungeau până în careul nostru, iar răspunsurile noastre nu aveau deloc claritate. Față de ceea ce știam din alte meciuri, de data asta ne-a lipsit complet densitatea pe teren, acel element care acoperea găurile, care făcea plasa de recuperare a mingii. Nu pot spune că ai noștri nu au alergat, dar pot spune că au făcut-o fără coordonare, fără să aibă un centru de greutate, iar aici cred că putem vorbi și de o diferență între prezența la mijloc a lui Dâlbea față de cea a lui Moreira. Jucătorii noștri au luptat, dar parcă fiecare pe cont propriu, nu ca o echipă. De notat că nu îmi amintesc ca FCSB-ul să fi avut vreun offside în tot meciul (deci deloc coordonarea liniei de apărători), iar recuperările ofensive care s-au făcut au fost datorită unor erori majore de pasă ale adversarilor – fără ca noi să știm să profităm și, din 2-3 pase să ajungem la poarta lor.

Din păcate, am punctat meciul din Capitală prin multe bulevarde. Unul a fost la Sergiu Popovici, pe partea stângă. În primele 28 de minute, din 5 acțiuni prin zona lui, a reușit să respingă doar una. Alte două au fost chiar golurile, iar celelalte au rezultat în faze extrem de periculoase pentru noi. La primul gol, mai cu seamă, Popovici a fost buimăcit complet de pasele din jurul său, s-a trezit abia când Man deja centra în gura porții. De prea multe ori în tot meciul Popovici se vedea că își caută locul, faza îl prindea ba prea aproape de Stoica, ba prea sus, apropiat de Dumitriu. Aceasta e situația unui om pe care nu-l prinde postul pe care e pus să joace. Cred totuși că Popovici e o achiziție bună, Miriuță îl cunoaște bine și știe ce poate, dar mai cred că a fost adus pentru zona de mijloc, nu pentru cea de apărare din bandă. Tot inadecvarea pe post s-a văzut și la Dâlbea la golul 2, felul în care atacantul i-a luat cu ușurință fața. Acolo s-a văzut exact diferența dintre un fundaș central, unul a cărui tehnică e să fie primul la respingere, cu orice preț și un închizător. Totul se poate regla în apărarea noastră dacă s-ar integra rapid Mățel, am putea avea din nou acea linie defensivă solidă, sigură.  

FCSB nu mi s-a părut că a impresionat. Știm bineînțeles că circul media e maxim în jurul lor, dar mi se pare mai mult o echipă umflată peste măsură de presă, cu fițe de vedete ce se văd mai ales în rândul tinerilor de pe teren. E drept, e o echipă ce, prin tradiție, face audiențe TV. Poate și acesta să fi fost un element de dificultate pentru noi, mediatizarea excesivă, o senzație artificială pe un stadion pe care bătea vântul. Să ținem cont că pentru FCSB meciul acesta era extrem de important, fiind șansa lui Teja de a demonstra ceva, mai ales că rămăsese cu datorii după partida de la Călărași. Totuși, vedetele FCSB-ului ne-au făcut o sumedenie de cadouri în jumătatea lor de teren, unele pe care prin raiduri legate, de 2-3 jucători, le-am fi putut duce în poarta lui Bălgrădean, fix cum am făcut anul trecut în Cupă. Din păcate, bulevardele noastre din ofensivă au însemnat mai mult curse individuale, duse spre colț, spre corner, nu spre centru, spre Calea Victoriei. Părea că asta ne e dorința, de a scoate corner sau vreun fault în apropierea careului. La drept vorbind, ar fi mers și așa, pentru că s-a văzut că la mai toate cornerele i-am dominat în jocul aerian, aproape de fiecare dată ai noștri au lovit mingea, semn de mare vraiște în apărarea FCSB-ului. A lipsit doar lovitura de cap plasată mai bine, mai spre colț sau poate acel penalty care trebuia să ne fie dat în minutul 49, atunci când Dandea a fost în mod clar ținut în careu, chiar în fața arbitrului. De la 0-2 era încă o cale de revenire, un gol ne-ar fi reanimat.

Așa însă minutele s-au scurs cu FCSB-ul jucând în ”Economy Mode” și doar Petrescu a părut că vrea să spargă monotonia, să rupă ritmul. Că s-a terminat 0-3 și nu 0-2 nici nu mai contează. După aspectul general al jocului, scorul e prea dur, dar după primele 30 de minute, scorul e totuși blând. Mai importante sunt lecțiile după acest meci și adaptarea lor viitoare, pentru adversarii pe măsura noastră. Este acum clar pentru toată lumea că vom fi în play-out și acolo cu 2-3 înfrângeri lucrurile pot ajunge de la liniștea aparentă de acum la disperare. Mai avem aceste ultime meciuri din sezonul regulat să facem reglajele necesare și poate să mai adunăm câteva puncte.

Trebuie să ne regăsim echipa sudată din celelalte meciuri, pentru că în play-off nu vom mai vorbi de surprize, de la un meci la altul, ci de regularitatea cu care se pot aduna punctele în meciuri echilibrate valoric. Poate că revenirea la Sibiu și prezența în număr mare a publicului la stadion să fie elementele ce ne dau aripi, ce ne vor asigura încă un sezon în prima ligă. Remarcabili (și văzuți și pe stadion) cei care au făcut ieri deplasarea la București, pentru că nu e puțin lucru ca într-o zi de luni să bați atâția kilometri după echipa favorită. Pentru ei eu cred că echipa va ști să se revanșeze în meciurile ce urmează. Acum e momentul să strângem rândurile, înaintea asaltului final!

Albu

Lasă un răspuns