Acasă, cu trupul și sufletul!

Ce meci! Ce luptă! Ce victorie! Derby-ul Sibiului este, cu certitudine, ”finala” fiecărui sezon pentru cele 2 echipe din județ și, mai ales, pentru suporterii lor. Atâtea promisiuni de victorie, de revanșă și de supremație locală se ambalează înaintea acestui meci încât triumful în derby devine el însuși un trofeu. Cred că niciun sezon nu ar putea fi complet fără o victorie împotriva rivalilor județeni, iar momentul pe care-l trăim acum, după convingătoarea prestație de ieri, este cel mai frumos cadou de sărbători pentru toți cei legați sufletește de acest club.

Cred că toată lumea a avut emoții mari pentru disputa de ieri. Gaz Metan are un sezon foarte solid în care trage cu șanse reale la play-off și în care jumătate de echipă (+ antrenorul) e curtată de Gigi Becali și deci mult mai urmărită și de către presa sportivă centrală. Ne-au învins destul de clar în tur, au avut foarte multe meciuri remarcabile, ba chiar cel din etapa trecută, cel de la Cluj, cu CFR-ul, părea a fi un vârf de formă. Noi, pe de altă parte, păream într-o scădere de turație, e drept, după niște partide afectate serios de starea terenului, în care tot nu-mi pot da seama cât s-a putut și cât nu. În situația asta, cred că Hermannstadt a pornit cu a doua șansă, motiv suplimentar de ambiționare.  

Într-un derby lucrurile se pot schimba radical. Valorile se nivelează, picioarele tind să alerge mai mult, forța grupului și a clubului devin mai puternice, iar energia principală este cea a ambiției de joc. Iar la acest ultim capitol, echipa noastră a dominat clar Gazul, fapt vizibil cu precădere în prima repriză. La fel ca și în meciul cu Dinamo, ba chiar cu un mare plus ieri, în prima repriză se părea că aproape toate mingile la bătaie ajung la noi. Echipa noastră părea mai mobilă, părea că acoperă mai bine spațiile. Pentru ca asta să se întâmple nu e suficientă tactica ci ambiția, munca, alergarea necontenită a jucătorilor. Aceasta a fost cheia meciului, iar pentru acest lucru se cuvine să mulțumim jucătorilor noștri, fiindcă munca lor și nu talentul este cea care a construit izbânda de ieri. O victorie construită cu forța trupului, supra-alimentat de energia atomică a sufletului.   

Din punctul meu de vedere, partida de ieri a fost cea mai bună a Hermannstadt-ului în acest sezon. Putem să vedem și victoriile de la Iași, de la Sfântu Gheorghe, dar nu cred că găsim același control ca în meciul de la Mediaș. Sigur, nu au abundat ocaziile, chiar și golurile au avut o doză de noroc, apărute pe erorile portarului advers, dar ceea ce m-a convins a fost felul în care jucătorii noștri s-au luptat pentru fiecare minge. După câteva patinări, ca de acomodare cu terenul înghețat, picioarele lor au devenit tot mai sigure și mai curajoase, iar linia noastră de mijloc a început să urce treptat și să rămână sus, călare peste adversar. Să joci în deplasare, cu o formulă teoretic defensivă, iar în prima repriză adversarul aproape să nu îți amenințe poarta, asta demonstrează cel mai bine felul decis în care ne-am aruncat pe medieșeni.

Când se întâmplă așa ceva, tactica ajunge în plan secundar. Nu cred că Mihai Teja e un antrenor slab care a fost păcălit de Miriuță. Vedem bine ce rezultate a scos antrenorul medieșean cu o echipă ca a Gazului, cred că știm că a studiat echipa noastră. Dar degeaba a încercat să ne desfacă planul de joc, dacă peste tot erau băieții noștri, în plină forță și chiar la dublaj. Vă spun doar să vă uitați de câte ori a venit Tsoumou în apărare, la deposedare, chiar până la careul nostru, ca să înțelegeți cât s-a alergat. Iată așa a mers treaba, cu Tătar dând gol din poziția pe care stă de regulă un vârf retras, cu Tsomou venind în apărare, făcând chiar și muncă de mijlocaș atunci când era nevoie și cu medieșenii pasând de foarte multe ori de-a latul terenului, pentru că în fața lor erau mereu unul sau chiar doi sibieni.  Nu poți acoperi terenul astfel doar din tactică, îmi pare rău, domnule Miriuță, dar vă răpesc meritul acesta. Meritul este al jucătorilor pentru că au dublat tactica dumneavoastră, schemele de pe tablă, cu practica, făcând o densitate teribilă pe teren.

Cred, de asemenea, că pentru ambiția arătată de ai noștri a contat și atmosfera din tribune. De data asta în sfârșit am jucat acasă, sibienii au dominat fondul sonor de la Mediaș, chiar și așa, în atmosfera polară în care s-a desfășurat întâlnirea. În mod normal, un derby al Sibiului ar trebui să umple stadionul, dar ținând cont de temperatură, tind să-i înțeleg pe cei care au absentat. Iar dacă așa au arătat suporterii sibieni la Mediaș, doar imaginați-vă cum va fi la reîntoarcerea la Sibiu. Echipa asta chiar merită toată susținerea pentru performanțele din acest an, pentru promovare, pentru traseul istoric din Cupă și pentru felul în care se ține bine în prima ligă deși abia ieri a jucat primul meci cu adevărat acasă.

Despre joc, în sine, cred că putem acorda coronița de premiant lui Tătar, pentru gol și pasa de gol. Remarcabil a fost mai ales la primul gol, când a cărat mingea după el de la mijloc, a dat pasa, iar apoi s-a dus ca un autentic vârf în careu, la urmărire. Cred că acolo s-a văzut reflexul de mijlocaș al lui Tătar fiindcă, să nu uităm, el joacă la fel de bine și mijlocaș de bandă, nu doar fundaș. Îl remarc pe el în primul rând pentru că a ieșit în evidență în momentele care au decis jocul, dar și pentru declarațiile de iubire făcute echipei, Sibiului și suporterilor, la finalul partidei. Părea că pentru el derby-ul nu se terminase. Ar mai fi putut alerga cel puțin încă o repriză pentru Hermannstadt. N-ar fi corect să-i desconsiderăm nici pe ceilalți, doar că, de data asta, grupul este cel care a dat forță. Au contat enorm felul în care Dâlbea a ținut mijlocul, urcările lui Company, pentru a-l ajuta mereu pe Petrescu, au avut impact sprinturile lui Blănaru, cel care a ținut mereu în alertă apărarea medieșeană și lupta corp la corp a lui Tsomou, vizibilă mai ales la faza în care a trebuit placat succesiv de doi apărători pentru a fi oprit. Sigur, jocul nu a fost sclipitor, nu am avut prea multe combinații de pase, a fost mai mult un efort constant de a împinge mingea cât mai sus pe teren, de a câștiga auturi și cornere. Dar, ținând cont de starea terenului, de condițiile de joc, exact asta și trebuia făcut, plus, pus piciorul mereu tare la minge. Tare și corect, pentru că în condițiile date să iei doar două cartonașe galbene e chiar și asta o reușită.

Mă bucur de asemenea pentru Stoica, pentru că a spart ghinionul și a marcat. Și în meciurile precedente a mai avut șansa de a marca după centrări, după cornere, dar mereu a ratat de puțin. Iată că a înscris fix când trebuia, exact cât să frângă aripile medieșenilor după pauză. Și pentru că trebuie să menționez și ceva minusuri, ca echilibru, voi vorbi despre felul în care am irosit prea multe cornere în prima repriză, bătute preponderent la prima bară, dar fără continuitate. Lipsește ceva în schema aia, un fundaș sau un mijlocaș care să devieze mai departe. De asemenea, rețin și ceea ce spuneam în precedentele etape, atacanții noștri nu pot conlucra la fazele de contraatac. Blănaru ia mingea și fuge, cu capul în pământ, Tsoumou, de asemenea, nu găsește momentul pasei și se pierde în driblinguri. E greu totuși să desfaci apărări întregi în doar 2 oameni, dar în momentul în care ei vor cupla și pasele, cele două vârfuri ale noastre vor deveni letale. Chiar și așa, sunt foarte eficiente, pentru că țin mingea des departe de apărare, pentru că țin echipa adversă în alertă, întinsă pe tot terenul. Aș mai adăuga și potențialul pericol al porții noastre, în perioada de iarnă. Căbuz ieri a greșit o dată încercând să prindă o minge simplă. Nu îi dau eu lecții, cred că știe și singur că pe teren înghețat sau ud trebuie respinse chiar și mingile ce par ușoare. Mai bine un corner decât o gafă. Cel mai bun exemplu ni l-a oferit Cristea, portarul advers, cu primul gol făcut cadou.

În fine, probabil trăim iarăși câteva zile de mare speranță. Clasamentul s-a strâns iarăși ca un acordeon spre ultimele locuri de play-off. Să fim totuși rezonabili și să luăm meci cu meci și, fie ce-o fi. Nu va fi nicio dramă dacă nu prindem locurile acelea, mai ales că acum urmează meciurile cu Viitorul, CFR, FCSB și Craiova. Toate, una după alta, fără prea multe perspective de a juca măcar o dată la Sibiu. Important este să vedem aceeași atitudine a băieților, important este că echipa asta, neglijată parcă de toată lumea, chiar face niște meciuri remarcabile, mai ales pentru o nou-promovată și, de apreciat, atmosfera grozavă ce pare că e instaurată în lotul nostru. Avem toate motivele să fim mândri de Hermannstadt!

Albu

Lasă un răspuns